Acasă Eveniment Trei moldoveni au fost reţinuţi la Turnu

Trei moldoveni au fost reţinuţi la Turnu

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu au reţinut trei persoane din Republica Moldova care au încercat să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen.
O patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu a observat trei persoane de sex masculin, care se deplasau spre Ungaria. Ei au fost reţinuţi la aproximativ 50 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea localităţii Turnu, în vegetaţia din apropierea frontierei. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei trei bărbaţi sunt cetăţeni din Republica Moldova cu vârste cuprinse între 22 şi 30 ani, care intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. În urma cercetărilor efectuate cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu trenul până la Arad şi de aici cu un taxi până în localitatea Turnu, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii. Ei au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.

Comentarii

comentarii