Acasă Actualitate Trei zile de festival la inaugurarea proiectului mixt Iulius Town

Trei zile de festival la inaugurarea proiectului mixt Iulius Town

DISTRIBUIȚI

Marea inaugurare a Iulius Town Timişoara, „oraşul din oraş”, va fi sărbătorită timp de trei zile, cu evenimente speciale: intrăm în Cartea Recordurilor * concert Smiley și Fely * Gașca Zurli dă tonul distracției pentru copii * spectacole impresionante de artă stradală.

Iulius Town Timişoara, primul proiect mixt din vestul ţării, realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, este gata să își deschidă porțile. Pe 30 august 2019, va fi inaugurată prima etapă a ansamblului urbanistic, care va include cea mai mare zonă de cumpărături din afara Bucureștiului şi cel mai mare pol de business din regiune.

Cu ocazia inaugurării, în Iulius Town sunt programate trei zile de festival cu evenimente speciale, desfășurate sub sloganul Luminăm #TimișoaraÎmpreună. În perioada 30 august – 1 septembrie, Iulius Town va fi locul de desfășurare al unor spectacole inedite: record mondial, concerte, focuri de artificii, artă stradală, mosaic photo wall, balon cu aer cald pentru a contempla oraşul de la înălţime, instant tattoo şi holograme proiectate pe apă.

Vineri, 30 august, va fi tăiată panglica proiectului Iulius Town şi va fi deschis pasajul auto „Under Town”, care, în ultima lună, s-a transformat într-o galerie de artă murală. 30 dintre cei mai buni artişti străini şi români au luat parte la acest amplu proiect desfăşurat pe o suprafaţă de 2.000 mp. Vizitatorii vor putea admira mozaicul cultural cu ocazia unui vernisaj plin de dinamism, care va îmbina muzica, dansul şi arta.

Seara, timișorenii și turiștii veniți în Iulius Town sunt așteptați la „Microcosmos Acrobatic Show”, o paradă impresionantă de structuri mecanizate gigant, care se vor transforma în scene pentru acrobații aeriene. Spectacolul, susţinut de artişti internaţionali, va fi completat cu muzică și jocuri de lumini.

Sâmbătă, 31 august, Luminăm #TimișoaraÎmpreună! La 135 de ani de când Timișoara devenea primul oraș iluminat public din Europa, este timpul pentru o nouă premieră. În Iulius Town, timişorenii vor doborî  un nou  record mondial Guinness World Records®: cele mai multe lumini LED aprinse simultan. Seara plină de lumină va continua cu un concert Smiley și Fely și cu un show de artificii.

Duminică, 1 septembrie, lumea magică redată de Gașca Zurli îi așteaptă pe copii și pe părinți la un concert cu voie bună, veselie și zâmbete. Cele trei zile de festival din Iulius Town se vor încheia cu un nou spectacol grandios de artă stradală. „Constellations” prezintă universul fantastic al constelaţiilor şi horoscopului, cu cele 12 semne zodiacale transpuse în baloane uriașe.

Iulius Town este un proiect mixt care aduce laolaltă numeroase branduri internaționale, în cel mai mare spațiu de retail din afara Bucureștiului (120.000 mp), și birouri clasa A (100.000 mp), în care și-au stabilit deja sediul mari companii din IT, automotive, segmentul bancar etc.

Comentarii

comentarii