Acasă Actualitate Trei zile la UVT! Smart Diaspora 2023 – peste 1000 de români...

Trei zile la UVT! Smart Diaspora 2023 – peste 1000 de români din diaspora și din țară vin la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Unul dintre evenimentele cele mai așteptate ale agendei TM2023, Conferința „Smart Diaspora 2023 – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat”, urmează să se desfășoare în perioada 10-13 aprilie, la Timișoara.

Evenimentul și-a fixat un obiectiv cu o relevanță deosebită pentru societatea românească, respectiv să creeze mediul propice schimburilor de experiență ce facilitează transferul de competenţe între cercetători români și cei din diasporă.

Ediția 2023 a conferinței este organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și egida Guvernului României, Ministerului Educației și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, de Alianța Timișoara Universitară (ATU), UEFISCDI cu participarea Academiei Române. Brandul Timișoarei, ca oraș universitar devenit cunoscut și care are o circulație internațională, va fi pus în valoare prin diversitatea activităților, workshop-urilor și atelierelor tematice care se vor desfășura în programul evenimentului, timp de patru zile.

Evenimentul este organizat în 38 de workshop-uri. Sunt anunțați aproximativ 400 participanți din diaspora, 550 din țară și 300 din cadrul universităților membre ale Alianței Timișoara Universitară. Invitații din diaspora provin din peste 30 de țări, majoritatea din Uniunea Europeană, dar cuprind și un contingent semnificativ din SUA, Marea Britanie și Republica Moldova. O altă zonă specială de proveniență este reprezentată de participanți din țări îndepărtate, precum Japonia, Singapore sau Australia.

Conferința debutează în 10 aprilie 2023, la Opera Națională Română din Timișoara, printr-o ceremonie de deschidere (cu începere de la ora 18) la care vor participa oficialitățile naționale și locale, alături de reprezentanții celor patru universități ce fac parte din Alianța Timișoara Universitară și de reprezentanții partenerilor acestora, un cadru generos și reprezentativ pentru toate instituțiile relevante și implicate în fenomenul amplu al reprezentării diasporei românești.

În următoarele zile se vor desfășura lucrările conferinței pe secțiuni ale workshop-urilor exploratorii, organizate pe tematici diverse, de la educație și psihologie, la economie globală, guvernanță, orașe inteligente, geomatică, cultură antreprenorială, transfer tehnologic, alimentație sustenabilă, științele omice, frontierele medicinii personalizate, aplicațiile laserilor în medicină, bioinformatică, micro și nanoelectronică, știința materialelor, chimie transfrontalieră, traducere și comunicare interculturală, studii de limbă și literatură română, BigData și AI (inteligență artificială), securitate cibernetică, criptanaliză cu metode cuantice și modele neconvenționale de calculabilitate, matematica – motor al științelor contemporane,  spațiul – noul continent global, dinamica sistemelor celulare, digitalizarea educației, migrație și mobilitate.

De asemenea, va fi prezent la Universitatea de Vest din Timișoara, a domnul Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, invitat în cadrul Conferinței „Smart Diaspora 2023”.

Marți, 11 aprilie 2023, la ora 9, va avea loc evenimentul dedicat Festivității de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa și Prelegerii publice a domnului Jean Marie Lehn, care se vor desfășura în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT. Evenimentul va beneficia de traducere simultană, iar participanții care doresc să audieze traducerea vor putea folosi o aplicație gratuită a telefonului mobil (Interactio), utilizând căștile personale din dotarea acestuia.

În ultima zi a Conferinței „Smart Diaspora 2023 – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat”, joi, 13 aprilie 2023, va fi organizată o sesiune concluzivă, în format plenar, în cadrul căreia va avea loc prezentarea concluziilor referitoare la viziunea și obiectivele de țară privind cercetarea, dezvoltarea și inovarea în România: concluzii, aspirații și direcții de acțiune (Aula Magna UVT, cu începere de la ora 11).

Pagina web dedicată acestei ediții a conferinței cuprinde o prezentare extinsă a obiectivelor urmărite în cadrul ariilor tematice din cele 38 de workshop-uri exploratorii.

Smart Diaspora – Diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat” revine la Timișoara între 11-13 aprilie 2023!

Evenimentul de lansare a conferinței a avut loc, în noiembrie 2022, la Guvernul României, în prezența prim-ministrului României, dl. Nicolae Ciucă, a ministrului educației, dna. Ligia Deca, a ministrului cercetării, inovării și digitalizării, dl. Sebastian Burduja, a consilierei în cadrul Administrației Prezidențiale, dna. Diana Păun, a vicepreședintelui Academiei Române, dl. Mircea Dumitru și a directorului general UEFISCDI, dl. Adrian Curaj.

Din partea ATU, această inițiativă de lansare a fost moderată de președintele in exercițiu al Alianței Timișoara Universitară (ATU), rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, alături de care s-a aflat și rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan.

Peste 1000 de români din diaspora și din România vor fi invitați la cea de-a cincea ediție a Conferinței „Smart Diaspora”, care va fi organizată în luna aprilie 2023 la Timișoara, cu scopul de a promova valorile românești în lume.

 

Comentarii

comentarii