Se comentează mult în aceste zile un autodenunţ făcut de Traian Băsescu. Şi pe bună dreptate. Pentru că acesta ne-a destăinuit, într-un moment de euforie, poate bahică, o informaţie senzaţională. Că i-a propus lui Voronin, pe atunci preşedinte al Republicii Moldova, nici mai mult, nici mai puţin decât să facă un troc cu mandatele prezidenţiale. Şi în baza acestui troc să realizeze integrarea Republicii Moldova în România. Este, din nou, un scandal, în felul lui, fără precedent.
Traian Băsescu a încercat să ne convingă, la o întâlnire cu diaspora, că îşi iubeşte atât de ţară încât a fost gata să renunţe la funcţia de preşedinte. Şi să-i ofere propriul mandat lui Voronin. În statul reunificat. Iar el, Băsescu, să se mulţumească doar cu o funcţie de vicepreşedinte. Care nu există în Constituţia nici unuia dintre cele două state.
Cum, de altfel, legea fundamentală a României precizează că funcţia prezidenţială este dobândită prin votul direct al cetăţenilor şi nu poate fi pierdută, pe parcursul mandatului, decât prin demitere sau în urma unor acuzaţii de înalta trădare. În niciun caz o asemenea funcţie nu poate fi negociată.
Negocierea de către Traian Băsescu a funcţiei prezidenţiale ne arată, nu numai un dispreţ profund faţă de Constituţie şi o tendinţa patologică a acestui politician de a face fel de fel de înţelegeri ticăloase, pe sub masă, ci şi, sau mai ales, un dispreţ profund faţă de cetăţeni. Gestul lui Băsescu reprezintă o tentativă de încălcare flagrantă a unuia dintre cele mai importante şi preţuite drepturi pe care le are cetăţeanul român. Acela de a-şi alege, prin vot, direct preşedintele.
Partea stranie este că după ce s-au cinstit de câteva ori în faimoasa cramă din Republica Moldova, după ce o vreme au fost bun tovarăşi de drum, Traian Băsescu şi Vladimir Voronin au sfârşit prin a se jigni şi ocărî unul pe altul. Voronin l-a făcut pe Băsescu beţiv, iar Băsescu l-a făcut pe Voronin comunist vândut Moscovei. Ambele sunt adevărate. În ceea ce îl priveşte pe Vladimir Voronin, acesta, în calităţile pe care le-a deţinut în trecut, în Ministerul de Interne, trebuie să fi fost chiar mai mult decât atât. Un ofiţer sau măcar un agent KGB. Nici nu se putea altfel pe vremea Uniunii Sovietice. Şi este limpede că, în această calitate, el nu putea face altceva decât pantomimă în prima perioadă a preşedinţiei lui, atunci când mima o apropiere de Uniunea Europeană. Băsescu, la rândul său, fost comandat de nava etalon a flotei noastre comerciale, care avea obligaţia, într-un mod cât se poate de oficial, să mai transporte şi arme bine dosite în zone supuse embargoului ONU, desigur, la comanda statului român, precum şi în calitatea lui de şef al Agenţiei Navrom de la Anvers, nu putea fi decât ofiţer acoperit al Securităţii. Şi doar la limită informator. Dar aşa erau timpurile atunci. Şi tot fiindcă aşa erau timpurile, Băsescu, în dublele calităţile pe care le-a deţinut, nu putea să nu coopereze, cât de cât, cu fratele mai mare de la Moscova. Cu sau fără voia Securităţii.
Şi iată cum, ca o punte peste timp, verigile lanţului, pentru o vreme, s-au sudat din nou. Iar Băsescu şi Voronin au devenit fraţi. Atât de fraţi încât primul i-a propus celuilalt ca, în baza unui act de înalta trădare, să facă o şmecherie. Aparent, din dragoste faţă de neam. În nobilul scop al unirii.
În realitate, actul de trădare este mult mai grav decât ne arată aparenţele. Atunci, ca şi acum, Republica Moldova se afla sub ocupaţie rusească. Pentru că, nu-i aşa, în mod oficial, regiunea separatistă Transnistria, unde se află Armata a XIV-a a Rusiei, face parte din teritoriul Republicii Moldova. O unire în aceste condiţii ar însemna, nici mai mult, nici mai puţin, decât aducerea militarilor Federaţiei Ruse într-un stat NATO. Ca să nu mai vorbim de alte complicaţii care ar putea decurge de aici. Inclusiv cele legate de statutul nostru în Uniunea Europeană. Sau de teribilul potenţial de destabilizare economică, socială şi politică creat printr-o reasociere necontrolată cu Basarabia.
Într-un stat demn, cu adevărat suveran, ai cărui cetăţeni au un minimum de cultură politică şi democratică, populaţia ar fi, în acest moment, în stradă. Solicitând imediat punerea sub acuzare a lui Traian Băsescu. În baza propriilor afirmaţii. La noi însă nu se întâmplă nimic. Românii care cer o nouă clasă politică sunt ei înşişi incapabili să se schimbe şi să reacţioneze atunci când se petrec lucruri atât de grave.
Dar şi Parchetul General este anesteziat. Şi Ministerul Justiţie. Şi, iată, chiar şi preşedintele tace, deşi principala sa obligaţie este să apere Constituţia. Pe care Traian Băsescu se pregătea să o arunce în aer.
