Acasă Actualitate Trofee de excelență pentru elitele Lugojului. Prof. univ. dr. Radu Emil Precup...

Trofee de excelență pentru elitele Lugojului. Prof. univ. dr. Radu Emil Precup a primit Marele Premiu și Trofeul „Iosif Constantin Drăgan”

DISTRIBUIȚI

Primăria Lugoj și Fundația Europeană Drăgan, în parteneriat cu săptămânalul „Redeșteptarea”, au organizat cea de-a VIII-a ediție a “Galei premiilor lugojene”. Manifestarea s-a desfășurat în sala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”, iar în cadrul ceremoniei au fost recompensate elitele Lugojului, cei care au depus eforturi ca numele celui de-al doilea municipiu al județului Timiș să fie promovat în țară și în străinătate. Au primit premii de excelență: Hertha Aniţaş (dublă medaliată olimpică şi campioană mondială la canotaj) – la categoria sport; Corul “Ion Vidu” (un cor cu o vechime de peste 200 de ani) și prof. dr. Constantin Tufan Stan (inițiator și organizator al festivalurilor „Clara Peia” și „Tiberiu Brediceanu”) – domeniul cultural; prof. Adrian Meleancă (unul dintre antrenorii de marcă ai Clubului Sportiv Școlar Lugoj) – la categoria educație; firma Rieker (care a împlinit 20 de ani de activitate la Lugoj) – categoria economie; Detaşamentul de Pompieri Lugoj – domeniul social; actrița și regizoarea Maria Voronca (a susţinut primul spectacol pe scena teatrului lugojean în 1953) – premiul pentru întreaga carieră. Marele Premiu și Trofeul „Iosif Constantin Drăgan” a fost acordat prof. univ. dr. Radu Emil Precup, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara, membru corespondent al Academiei Române. Programul artistic al galei a fost susținut de ansamblul Art Kammerorchester (coordonator, Ovidiu Rusu), împreună cu soliştii: Gabriela Varvari (mezzosoprană),  Cristian Balaşescu (tenor), Dan Patacă (bariton) şi Corina Murgu (vioară).

Comentarii

comentarii