Acasă Actualitate Troica pentru Timişoara

Troica pentru Timişoara

DISTRIBUIȚI

Primarul Ciuhandu face apel la prefectul Băcală pentru o mai bună colaborare între instituţiile pe care le conduc. Prefectul reiterează ideea întâlnirilor săptămânale cu preşedintele CJ Timiş şi primarul Timişoarei
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, i-a cerut public, miercuri, prefectului de Timiş, Mircea Băcală, să încerce să normalizeze relaţia dintre instituţiile pe care cei doi le conduc. Solicitarea vine în urma unor atacuri formulate de prefect privind o serie de hotărâri ale Consiliului Local Timişoara sau privind alte acţiuni. „Luni de zile, am tăcut, pentru că nu am vrut să congestionez atmosfera. Însă, acum, la început de an, vreau să spun lucrurile pe faţă. (…) Trebuie să trecem peste frustrări şi interese personale şi să colaborăm în interesul cetăţenilor. Dacă nu ne urmărim decât pentru sancţiuni, atmosfera se va tensiona şi lucrurile nu se vor urni. Cetăţenii au interesul să ne respectăm şi să colaborăm. (…) Am dorit să-i transmit domnului prefect un mesaj de colaborare, care însă porneşte de la nişte realităţi care nu duc la nicio finalitate pozitivă”, a declarat primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu. Realităţile la care acesta se referă sunt atacurile formulate de prefect în legătură cu majorarea preţului de facturare a energiei termice şi majorarea ajutoarelor pentru încălzire, în legătură cu vânzarea terenurilor aferente imobilelor construcţii dobândite în temeiul Legii 112, în legătură cu dispoziţia de numire a lui Ioan Goia ca director al RATT, în legătură cu taxa de tranzit pentru vehiculele de mare tonaj, dar şi legate de alte aspecte, cum ar fi deszăpezirea în Timişoara sau inundaţiile din ultima perioadă. “În momentul în care dl. Băcală a preluat funcţia de prefect, relaţiile dintre instituţia Primăriei Municipiului Timişoara şi cea a Prefecturii Timiş păreau să se normalizeze. Impresia, însă, a fost de scurtă durată. Prefectul Mircea Băcală ne-a dovedit faptul că singurul lucru pe care îl urmăreşte este discreditarea Primăriei Municipiului Timişoara, folosindu-se în acest scop mai mult de declaraţii în media decât de prevederile legilor, pe care ar trebui să le respecte. Toate acţiunile prefectului împotriva Municipiului Timişoara dovedesc acest lucru”, a mai declarat Ciuhandu, menţionând şi că nu a prea avut dialog cu prefectul, în ultimele luni, decât prin intermediul instanţei sau al presei. “Interesul Timişoarei şi al judeţului Timiş ar fi ca între Primărie şi Prefectură să existe o relaţie bună. Numai printr-o colaborare strânsă între cele două instituţii problemele Timişoarei pot fi rezolvate. Dar, pentru ca o astfel de colaborare să existe, este nevoie de interes din partea ambelor părţi, şi nu de o încercare continuă de a bloca proiectele municipiului Timişoara”, a încheiat primarul Gheorghe Ciuhandu.
În Timişoara, partidul din care face parte primarul, PNŢCD, alături de aliaţii de la PNL şi FDGR, a încheiat încă din 2008 un protocol administrativ punctual cu PSD, formând astfel majoritate în CLT. În ciuda încercărilor PD-L de a sparge această colaborare, protocolul s-a menţinut în timp, ba chiar a fost consolidat în campania pentru prezidenţiale din aceasta iarnă, când toate partidele s-au aliat pentru a-l susţine pe contracandidatul lui Băsescu. Contrele între primărie şi apoliticul prefect Mircea Băcală, fost asistent al lui Constantin Ostaficiuc, preşedintele PD-L Timiş şi preşedintele CJ Timiş, pot fi şi sunt interpretate de mulţi ca acţiuni cu substrat politic. Mai ales că România devine, pe an ce trece, o ţară veşnic aflată în campanie electorală, luptă ce se duce, în cele mai multe cazuri, pe scoaterea în evidenţă a nerealizărilor adversarilor, şi nu pe prezentarea propriilor puncte forte.

Prefectul răspunde

Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a făcut unele precizări referitor la declaraţiile primarului Timişoarei. Prefectul a spus că toate hotărârile de consiliu local şi dispoziţiile primarului au fost atacate în contencios adminisrativ după o verificare atentă. “Actele pe care le verificăm nu se referă doar la Consiliul Local Timişoara, ci la toate consiliile locale din judeţ şi de la Consiliul Judeţean Timiş. Nu am avut o colaborare bună cu primarul Gheorghe Ciuhandu, în condiţiile în care, în ceea ce priveşte concursul pentru postul de director al RATT, personal m-am dus la primar pentru a-l ruga să nu continue cu organizarea acestuia. Nu se poate spune că am făcut o obsesie penru RATT”, a spus prefectul Mircea Băcală.

Întâlniri în trei

Acesta a reiterat ideea de a se întâlni săptămânal cu preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc şi cu primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, pentru a discuta problemele judeţului şi ale oraşului. Băcală s-a referit şi la inundaţiile de la marginea Timişoarei, de zilele trecute. „Nu comentez motivele pentru care nu a răspuns la telefon primarul Ciuhandu, însă decizia Comitetului pentru situaţii de urgenţă, din noaptea de miercuri, cea de spargere a drumului, a fost luată şi de primar, însă după două zile, timp în care s-au mai inundat câteva locuinţe. Bine că în final a luat decizia de a sparge drumul”, a mai spus Băcală.

Comentarii

comentarii