Acasă Eveniment Trotuar distrus, la puţin timp de la darea în folosinţă

Trotuar distrus, la puţin timp de la darea în folosinţă

DISTRIBUIȚI

Pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timişoara, mai exact lângă fabrica AEM, urmează să fie construit un magazin LIDL. Această investiţie este una benefică pentru timişoreni, în primul rând pentru că va exista o competiţie reală între magazinele care activează în această zonă, iar preţurile ar putea scădea. Pe de altă parte, acest nou magazin va aduce şi noi locuri de muncă, lucru care ar trebui să îi bucure pe timişoreni. Această investiţie are, însă, şi o parte negativă, care îi afectează cel mai mult pe cei care locuiesc în această zonă. Muncitorii care lucrează la ridicarea noului magazin LIDL au distrus un trotuar şi o parte din carosabil, pentru a face loc zecilor de utilaje care ajută la ridicarea acestui magazin. Practic, pe acel trotuar nu se mai poate circula, de mai bine de o lună.

„Dacă nu refac trotuarul, îi vom amenda”

Lăcrămioara Condea, de la Biroul de Comunicare din cadrul Primăriei Timişoara, spune că reprezentanţii acestui magazin au obţinut toate aprobările necesare pentru construirea acestui supermarket. “În momentul de faţă, cei care lucrează la ridicarea magazinului LIDL sunt în legalitate. Adică acestora li s-a permis să distrugă acel trotuar, dar aceştia au obligaţia ca la finalizarea lucrărilor să refacă trotuarul şi partea de carosabil stricată. Dacă aceştia nu vor respecta acest lucru, vor fi aspru sancţionaţi de oamenii noştri”, spune Lăcrămioara Condea.

 

Comentarii

comentarii