La eveniment au participat și inspectori de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – (I.S.C.T.R.), coordonați de domnul inspector șef teritorial, Lucian Ilie Sîrbu.
Este pentru a doua oară când Autoritatea Europeană a Muncii – ELA alege județul Timiș pentru a organiza o inspecție comună, denumită TRUCK&BUS, privind verificarea angajatorilor care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și a lucrătorilor transfontalieri, respectiv a șoferilor care tranzitează România.
În timpul acțiunii de control au fost verificate 97 de autovehicule dintre care: 45 înmatriculate în România, 19 în Bulgaria, 5 Serbia, 1 Ucraina, 4 Ungaria, 11 Turkmenistan, 6 Polonia, 1 Belgia, 1 Lituania, 1 Slovacia. Au fost întocmite 12 procese verbale de contravenție în valoare de 59.000 de lei pentru 12 dintre autovehiculele controlate.
Sancțiunile au fost aplicate pentru neînregistrarea manuală a datelor tahograf – 3, nerespectarea timpului de muncă și timpului de odihnă al conducătorilor auto – 5, lipsa inspecției tehnice periodice valabilă -1, lipsa certificate de pregătire profesionaă conducător auto – 2, depășire masa totală maximă autorizată – 1, manipulare sistem adBlue – 1.
Inspecțiile comune organizate de ELA fac posibilă cooperarea între statele membre UE, îmbunătățind schimbul de informații și bune practici în vederea aplicării legislației specifice detașării transnaționale – a explicat inspector șef jr. Ileana Mogoșanu.
Comentarii
comentarii