Acasă Cultura Trupa Proconsul susţine două concerte la Timişoara

Trupa Proconsul susţine două concerte la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Fanii Proconsul vor avea, la sfârşit de săptămână, o dublă bucurie. Cei cinci membri ai trupei vor susţine două concerte, unul vineri şi unul duminică. Vineri, 18 februarie, de la ora 22.00, în Railly Cafe (Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 71),  va fi celebrată tradiţionala sărbătoare românească a dragostei, Dragobetele. Organizatorii promit un super concert, cu pisele care au consacrat trupa. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0749.162.486. Cel de-al doilea concert va avea loc duminică, 20 februarie, de la ora 18.00, la biserica Agape (Calea Aradului,  nr. 15A). Acesta este primul concert susţinut de trupa Proconsul într-o biserică din Timişoara, după anunţul făcut de Bodo, liderul trupei, prin care anunţa că a aderat la o confesiune creştină neoprotestantă. În cadrul concertului din biserica Agape, Bodo şi colegii săi vor interpreta şi cântece cu un mesaj religios. Intrarea se face pe bază de invitaţie, care se poate procura de la secretariatul bisericii, contra sumei de 5 lei. Rezervările se fac la numărul de telefon 0256200280. Trupa Proconsul a luat fiinţă în anul 1999, prin schimbarea denumirii fostei trupe „Take five”. Piesa care i-a consacrat a fost single-ul „De la ruşi”. În cei 12 ani de existenţă, trupa a devenit una dintre cele mai cunoscute şi apreciate din peisajul muzical autohton. La celebritatea ei a contribuit şi liderul Bodo, cel care a fost, pentru o perioadă, ginerele preşedintelui Traian Băsescu.
 

Comentarii

comentarii