Realitatea e că Tudorel Toader, a cărui desemnare pentru această poziție a fost aplaudată de președintele Klaus Iohannis, dar și de oamenii de casă ai sistemului, este dat în întârziere pe toate planurile. A întârziat mult discutata lege a grațierii. Fără nicio explicație plauzibilă. A întârziat proiectul de legea prin care trebuie să pună în acord deciziile Curții Constituționale cu Codurile penal și de procedură penală. De data aceasta având o explicație. Care este de noaptea minții. Și anume că, de la Consiliul Superior al Magistraturii, răspunsul a venit cu întârziere. Dar de ce era nevoie să fie consultat CSM, asta domnul Tudorel Toader nu ne mai spune. Conform Constituției, conform celorlalte legi în vigoare, CSM nu trebuie solicitat să se pronunțe în legătură cu conținutul unor proiecte de acte normative decât prin excepție. Iar excepția este în situația în care asemenea proiecte modifică organizarea justiției. Nu este cazul. Astfel încât domnul Tudorel Toader s-a aflat într-o gravă eroare, ca să nu spun că a adoptat poziția de ghiocel atunci când s-a adresat CSM.
Este în întârziere și cu faimosul audit extern pe care urma să îl promoveze în ceea ce privește activitatea marilor parchete. Nimeni nu a mai auzit nimic despre acest audit. În fine, același Tudorel Toader a fost dat în întârziere de CEDO, pentru nesoluționarea la timp a încălcărilor grave ale drepturilor omului din penitenciare.
Din această perspectivă, PSD a intrat într-o fundătură. Și a făcut-o cu mâna lui. Nu îl poate schimba imediat pe Tudorel Toader, pentru că s-ar spune că îl elimină pentru că nu a executat întocmai și la timp politica penală a partidului. Nu îi poate pune în cârcă întreaga responsabilitate pentru că, în definitiv, Tudorel Toader nu s-a numit singur în aceasta funcție. Dar PSD nu ar vrea nici să își asume ca partid răspunderea pentru neîndeplinirea programului de guvernare la capitolul Justiție.
Din această perspectivă, se poate spune că și Sorin Grindeanu, în calitatea sa de premier al României, se mișcă prea încet. Și, de ce nu, chiar și PSD, în frunte cu Liviu Dragnea.
Comentarii
comentarii