Acasă Politica Tudorică Valentin: ”ALDE Timiș se află într-o stare avansată, în ceea ce...

Tudorică Valentin: ”ALDE Timiș se află într-o stare avansată, în ceea ce privește pregătirea alegerilor locale!”

DISTRIBUIȚI

Interviu cu Valentin Tudorică, vicepreședintele Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) Timiș, vicepreședintele CJT

Domnule Valentin Tudorică, cum stați cu pregătirea pentru alegerile locale din 2020, de la sfârșitul lunii septembrie?

ALDE Timiș se află într-o stare destul de avansată, în ceea ce privește pregătirea alegerilor locale, din septembrie 2020. De ce? Noi am început activitatea din timp, deși pandemia a mai diminuat evenimentele în partid. Totuși am continuat să ne organizăm, să formăm noi echipe. De asemenea, din cauza situației prin care a trecut filiala, prin schimbarea conducerii, a trebuit să reconstruim destul de mult în unele localități. Acum, în peste 60% dintre comunele din Timiș avem organizații ALDE și vom avea candidați pentru alegerile locale.

Din punct de vedere al sondajelor, cum se prezintă ALDE?

Ceea ce se poate constata din sondajele realizate până acum este faptul că ALDE este într-o continuă creștere. De la 3,2,  la 3,6, ALDE a atins 5% și începe chiar să depășească acest procent. Ceea ce înseamnă un trend pozitiv și că la nivel județean și național partidul ALDE este perceput așa cum trebuie de către cetățeni.

Ce puteți spune despre efectele despărțirii de PSD?

Faptul că am fost alături de PSD și că am părăsit această formațiune în toamna anului 2019 a avut un impact major asupra percepției pe care alegătorii au avut-o față de organizația noastră. Cu toate acestea, ALDE nu a abdicat niciodată de la principiile liberale pe care le-a promovat tot timpul. Anumite evoluții din deciziile pe care le-a luat PSD – faptul că nu a ținut cont întotdeauna de ceea ce s-a hotărât împreună – au dus la o distanțare dintre PSD și ALDE și în final, la căderea guvernului, pe care cele două partide l-a girat în condiții foarte bune la început. La ora actuală, lumea a uitat că în cei trei ani cât am fost aliați cu PSD, ne-am aflat pe creștere economică substanțială. Atrag atenția că semestrul doi va fi destul de problematic pentru economia românească pentru că măsurile economice pe care le-a întreprins până acum guvernul actual sunt aproape fără importanță. Există propuneri ale ALDE de bun simț pe care le-a înaintat care ar fi dus rapid la eficientizarea economiei, dar guvernarea nu vrea să țină cont de ele.

Care au fost efectele asupra ALDE Timiș?

Noi, la nivelul județului Timiș, am avut destule pierderi spun eu regretabile, fiindcă în concepția noastră fiecare om care pleacă din partid reprezintă o pierdere. Noi percepem omul ca o valoare pe care nu e bine să o pierzi. Totuși în aceste condiții, mulți membri au putut să își dovedească astfel capacitatea organizatorică și au știut să atragă alături de ei din ce în ce mai mulți oameni. Mă refer și la organizația de femei condusă cu succes de Alina Brie, dar și la organizația de tineret condusă de Andrei Pop, care de asemenea, a obținut rezultate  bune și foarte bune în ultima perioadă. Mă refer aici și la unii dintre coordonatorii de zonă care fac eforturi mari ca să își întărească organizațiile. Este vorba de Gigi Roșu și secretarul coordonator al ALDE Timiș, Marian Coandă.

Totuși timpul trece implacabil, veți avea vreme să fiți perfect organizați în septembrie?

Timpul nu mai e așa mult până la data alegerilor și intrăm în linie dreaptă, mai avem cel mult o lună să ne pregătim apoi va trebui să desfășurăm o campanie foarte bune susținută și argumentată, pentru ca populația județului Timiș să ne perceapă așa cum suntem cu adevărat. Cetățenii trebuie să înțeleagă că noi nu venim în fața lor cu sloganuri și cu oameni nepregătiți și cu o moralitate îndoielnică, ci cu oameni testați și verificați de noi care în timp își vor dovedi calitățile atât profesionale, cât și morale.

Ați stabilit direcțiile și ideile pe baza cărora se va desfășura campania electorală?

În primul rând, noi mizăm pe ceea ce caracterizează ALDE: pe respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Un cetățean care își dă votul unei formațiuni politice el trebuie să simtă în cei patru ani cât este de reprezentat ca cetățean și că nu a fost uitat și că ceea ce i s-a promis a fost și pus în practică. A doua direcție pe care vom marșa și care va fi obiectiv prioritar este cu privire la importanța deosebită cu care unitățile administrativ teritoriale UAT-urile și primarii trebuie să o acorde atragerii de fonduri UE. Având în vedere perioada pe care am parcurs-o și o vom parcurge când pandemia a generat o descreștere a  capacităților economiilor, la nivelul UE au fost alocate fonduri suplimentare, iar țara noastră poate să își implementeze programe majore. Așadar nu vedem niciun impediment ca fiecare UAT să își perfecționeze echipele pentru a atrage fonduri europene care sunt foarte multe și să dezvolte proiecte utile comunității. Avem multe școli cu weceul în fundul curții, localități fără canalizare, condițiile din școli sunt deplorabile, iar elevii tremură de frig iarna în clase și trebuie să parcurgă distanțe uriașe până la școală, atât la nivel național, cât și în Timiș. Sunt direcții care trebuie soluționate prin atragerea fondurilor europene. Este o prioritate și o responsabilitate pentru fiecare primar și pentru consiliile locale, dar și pentru CJ Timiș.

Comentarii

comentarii