Acasă Eveniment Tupeu de ţigan, la Pădurea Verde

Tupeu de ţigan, la Pădurea Verde

DISTRIBUIȚI

Un grup de cinci ţigani s-a dat în spectacol joi, la Pădurea Verde din Timişoara. Romii au făcut un circ monstru, după ce un echipaj de jandarmi şi-a permis să-i legitimeze. Ţiganii au vrut să le dovedească oamenilor legii cine sunt ei cu adevărat. Au pus mâna pe telefonul mobil şi au sunat direct la numărul de urgenţă 112. Au spus că au fost agresaţi de jandarmi şi este nevoie de o ambulanţă şi un echipaj de poliţie. “Cei trei cetăţeni cărora li s-au mai alăturat două persoane, nu are importanţă naţionalitatea acestora, genul, etnia, apartenenţa politică, doar sunt semeni de-ai noştri, au pretins, nici mai mult nici mai puţin, că au fost agresaţi de jandarmi. La sosirea ambulanţei şi a echipajului de poliţie s-a constatat doar o agresiune emoţională, precum şi întregul circ creat de cei ce au dorit să scape de legitimare”, spune căpitanul Horia Pârvoni, din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara. Romii vor fi traşi acum la răspundere, pentru alertarea fără motiv a autorităţilor.

Comentarii

comentarii