Acasă Sport UCM şi-a aflat adversara în optimile Cupei Cupelor

UCM şi-a aflat adversara în optimile Cupei Cupelor

DISTRIBUIȚI

Vicecampioana României la handbal masculin, formaţia UCM Reşiţa, şi-a aflat adversara din faza optimilor Cupei Cupelor. După ce în faza anterioară a trecut de formaţia poloneză Wisla Plock, UCM-ul va întâlni acum o echipă din Ucraina, şi anume HBC Budyvelnik Brovari. Formaţia ucraineană a trecut în turul trei al Cupei Cupelor de o echipă din Croaţia. Ucrainienii au reuşit acelaşi rezultat ca şi reşiţenii, victorie în manşa tur şi înfrângere la limită în partida retur. Elevii lui Gligore Czari au fost aproape să o întâlnească pe Budyvelnik acum trei ani, însă ucrainieinii au fost eliminaţi de Alpa Hard, formaţie împotriva căreia reşiţenii au câştigat finala Cupei Challenge în anul 2008. Oficialii UCM-ului sunt mulţumiţi că sorţii au decis să joace împotriva echipei din Ucraina, însă, din cauză că informaţiile despre echipa ucrainieană sunt puţine, aceştia nu pot fi siguri pe calificarea în Cupa Cupelor. Primul meci dintre UCM şi Budyvelnik va fi în Ucraina, în zilele de 19 sau 20 februarie anul viitor, iar manşa retur va avea loc la Reşiţa, în Sala Polivalentă din Reşiţa, pe 26 februarie 2011.

Comentarii

comentarii