La doi ani de la atacul Rusiei asupra Ucraine, ucrainenii refugiați la Timișoara, împreună cu organizațiile societății civile care îi ajută și cu sprijinul primăriei, au aprins candele pe scările Operei Naționale din Piața Victoriei și au ținut un moment de reculegere în memoria ostașilor ucraineni care și-au dat viața pe front.
De asemenea, clădirea Operei Naționale a fost iluminată în culorile steagului Ucrainei.
Reprezentanții ucrainenilor au mulțumit României și timișorenilor pentru deschidere, ospitalitate și bunătatea cu care sunt tratați.
“Toți din familiile noastre care sunt în Ucraina toți știu câți de buni sunt oamenii din Timișoara și ce frumos este orașul. Mulțumim primarului și Primăriei Timișoara centrelor de voluntariat”, au transmis reprezentanții ucrainenilor.
Mesajul a fost că trăim într-o perioadă a istoriei când trebuie sa înțelegem că Ucraina nu luptă numai pentru Ucraina, ci pentru apărarea valorilor democratice ale Europei. De aceea trebuie să fim uniți să arătăm dușmanului Putin că poate fi învins.
Participanții au pornit într-un marș tăcut pentru pe traseul Casa LOGS – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Calea Bogdaneștilor – Calea Circumvalațiunii – bulevardul Republicii – bulevardul Regele Ferdinand – Catedrala Mitropolitană – Piața Victoriei.
Tot în Piața Victoriei, a avut loc vernisajul instalație de artă ”Taken away” realizatî de Regina Damian și Lucian Sebastian Turcu. Instalația de artă contemporană aduce în discuție durerea copiilor refugiați din Ucraina care au trecut prin trauma morții, dezrădăcinații și mutării într-o țară nouă, ca urmare a războiului.
Instalația dorește să vorbească comunității locale despre “copilăria furată” în numele vărsării de sânge și nevoia de solidaritate după 2 ani de război. Jucăriile de pluș din instalație au fost donate de copii din Ucraina, stabiliți în Timișoara.
În Timișoara sunt 4.000 de refugiați ucrainenii, marea majoritate femei, copii și bătrâni.
.
.
.
.