Acasă Actualitate UDMR şi PD-L Arad nu s-au călcat pe bătături la împărţeala funcţiilor

UDMR şi PD-L Arad nu s-au călcat pe bătături la împărţeala funcţiilor

DISTRIBUIȚI

Delegaţiile mandatate de PD-L şi UDMR pentru a negocia funcţiile la conducerea deconcentratelor din judeţul Arad care urmau să revină maghiarilor au reuşit să încheie discuţiile în deplin acord. La nivelul judeţului s-a convenit ca UDMR să obţină patru posturi de directori şi alte zece posturi de adjuncţi sau echivalenţi. Deşi, teoretic, ar fi putut apărea unele divergenţe dacă s-ar fi aplicat principiul conform căruia Uniunea ar fi primit posturi de conducere cu prioritate în instituţiile din subordinea ministerelor conduse de miniştri UDMR, nu au existat probleme pentru ca PD-L să-şi menţină oamenii aflaţi deja în funcţie. Un caz concret este cel al conducerii Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional al judeţului Arad, condusă de democrat-liberalul Samuel Adrian Caba, deşi în fruntea ministerului de resort a fost numit maghiarul Kelemen Hunor. În urma ultimei runde de negocieri, UDMR Arad a primit funcţiile de director la AJOFM, Agenţia Domeniilor Statului, Direcţia pentru Sport a judeţului Arad şi Oficiul Pedologic. Alte funcţii de conducere vor fi ocupate de oameni susţinuţi de UDMR la structuri din componenţa Direcţiei Agricole, DGFP, Direcţia Judeţeană şi de Accize Vamale, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar-Veterinară, Inspectoratul Şcolar General şi Casa Judeţeană de Pensii. În cadrul negocierilor cu PD-L, a explicat preşedintele UDMR Arad, proaspăt-nominalizatul secretar de stat la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Kiraly Andrei, nu au fost discutate nume ci doar instituţii. UDMR are deja candidaţi pentru fiecare dintre funcţiile primite, aceştia fiind specialişti în domeniile în care vor activa, a mai precizat Kiraly Andrei.

Comentarii

comentarii