Acasă Actualitate Ultimele detalii ale autostrăzii Timișoara – Belgrad, stabilite în capitala Banatului

Ultimele detalii ale autostrăzii Timișoara – Belgrad, stabilite în capitala Banatului

DISTRIBUIȚI

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor din România, îl așteaptă pe omologul său sârb la Timișoara pentru a stabili ultimele detalii legate de traseul viitoarei autostrăzi care va lega orașul de pe Bega de Capitala Serbiei. Invitația va fi lansată în curând, dar până atunci mai e de realizat un studiu de fezabilitate care ar urma să fie gata în toamna aceasta. După care urmează perioada de licitare a proiectării și execuției autostrăzii. De asemenea, ministrul timișorean vrea ca proiectul să se deruleze pe repede înainte și să intre în lucru efectiv cât de repede posibil.

Cu traseul stabilit, din 11 variante care s-au aflat în lucru, Autostrada A9 Timişoara – Moraviţa este încă în faza realizării studiului de fezabilitate. CNAIR şi Ministerul Transporturilor au semnat încă din august 2019 contractul de finanţare pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul Autostrada Timişoara-Moraviţa”, pentru a obţine fondurile nerambursabile alocate prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 1.
 
Valoarea totală a proiectului pentru studiul de fezabilitate este de 14.693.042,97 lei şi este finanţat prin POIM 2014-2020 astfel: 85% contribuţia Uniunii Europene din Fondul de Coeziune-10.544.270,83 lei, 15% contribuţia proprie – 1.860.753,67 lei, restul de 2.288.018,47 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
 
La licitaţia lansată în martie 2019 s-au înscris două asocieri de firme care voiau să realizeze studiul de fezabilitate al Autostrăzii Timişoara – Moraviţa, care ar urma să lege România de Serbia, acesta fiind primul pas concret pe care autorităţile de la Bucureşti l-au făcut pentru realizarea unei conexiuni de mare viteză cu ţara vecină. Licitaţia a fost câştigată de asocierea Search Corporation SRL – Egis România SA.
 
Durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 32 de luni.
 
Viitoarea autostradă care ar urma să lege Timişoara de Pancevo asigură conexiunea rapidă cu capitala Serbiei, pentru că de la Pancevo până la Belgrad este drum cu două benzi de circulaţie pe sens, cu regim de autostradă.

Comentarii

comentarii