Acasă Actualitate UMF Timișoara desfășoară cel mai mare proiect de infrastructură de la începutul...

UMF Timișoara desfășoară cel mai mare proiect de infrastructură de la începutul universității, în valoare de 24 milioane de euro

DISTRIBUIȚI

Marți, 27 septembrie 2022, a avut loc semnarea acordului de parteneriat, privind realizarea investiției “Construire Corpuri de Clădire Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, comuna Ghiroda, județul Timiș”, în valoare de 24 milioane de euro.

Evenimentul s-a desfășurat, în sala Senatului de la et. 1 al Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, cu participarea ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a ministrului educației, Sorin Câmpeanu, și a Manuelei Irina Pătrășcoiu, directorul Companiei Naționale de Investiții, a membrilor Senatului și Consiliului de Administrație al UMFVB Timișoara.

Cu acest prilej, prof. Dorel Săndesc, prorector al UMFT, a remarcat că acesta este un moment istoric, fiindcă marchează ultimul pas înainte de concretizarea celui mai mare proiect pe care îl desfășoară UMF Timișoara de când a fost miruită ca instituție de către regele Mihai I al României.

Cseke Attila: “Este un proiect frumos, chiar este un proiect frumos, care își propune să rezolve în mod integrat necesitatea de viață studențească, la Universitatea de Medicină Timișoara, care integrează atât partea strict pe educație, cât și ce ține de alte necesități ale studenților și ale procesului de învățământ și timp liber”.

Dorin Câmpeanu: “Vom avea un alt apel pentru dezvoltarea infrastructurii universitare în România în valoare de 269 milioane de euro. Va exista acces din partea universităților la aceste finanțări. Resurse există, intenții de sprijin există din partea Guvernului României, mai trebuie să existe și știință pentru utilizarea acestor importante fonduri. Vă felicit pentru acest foarte important proiect de infrastructură la UMF Timișoara”.

Prof.univ.dr. Octavian Crețu, rectorul UMF Timișoara, a concluzionat că proiectul va rezolva problema de infrastructură a UMFT.  “Acesta este un proiect care se dorește a fi integrat deoarece medicina necesită și alte calități la un medic, fiindca prin profesia umanistă pe care o are, doctorul trebuie să aibă dragoste  pentru om, de aceea noua clădire va cuprinde și primul muzeu de antropologie de studiu al omului. Un medic trebuie să aibă înclinația spre frumos, spre artă, de aceea va exista și o sală de expoziții. Un medic trebuie sa aibă înclinația spre cercetare, să lupte pentru progres și să aibă posibilitatea să și le prezinte, de aceea vor exista și săli de conferințe. Mulțumesc autorităților locale și centrale, mulțumesc tuturor celor care sunt implicați în acest important proiect”

Clădirea va avea patru nivele și o suprafață de 13.717 metri pătrați, două amfiteatre cu 120 de locuri fiecare, 10 săli de seminar, 4 săli de conferințe, 50 de camere pentru cazare, săli pentru profesori, 4 terenuri de sport etc.

Comentarii

comentarii