Acasă Cultura Umor absurd, comic feroce: “Piesă pentru femei și bărbați” -în premieră, la...

Umor absurd, comic feroce: “Piesă pentru femei și bărbați” -în premieră, la Teatrul Național Timișoara

DISTRIBUIȚI

Solidar cu publicul său, Teatrul Național din Timișoara pregătește o nouă premieră: Piesă pentru femei și bărbați, în scenarizarea și regia artistică a lui Sabin Popescu, după scenetele și proza dramatică a lui Daniil Harms, un nume din ce în ce mai prezent, din ce în ce mai bine ancorat într-un prezent căruia nu îi este, totuși, contemporan.

Umor absurd, comic feroce, lumea lui Daniil Harms se dezarticulează în clișee, demonstrând că până și mica ticăloșie de zi cu zi, născută din refuzul de a avea propria identitate și de a o recunoaște pe cea a celor din jur, până și lipsa de orizont pot deveni sursă pentru imaginație și pentru acel râs sănătos, râsul bunului simț.

O suită de istorioare absurde cu un aer teribil de familiar, Piesă despre femei și bărbați este o comedie abrazivă ale cărei personaje distopice compun tiparul unei societăți în pragul – sau în mijlocul – unei dictaturi pe cât de subtile, pe atât de eficiente: dictatura spiritului.

Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Andrei Chifu / Bogdan Spiridon, Cristian Szekeres, Ana Maria Cojocaru, Laura Avarvari, Daniela Bostan și copilul Luca Nițu. Decorul e semnat de Zsolt Fehervári, costumele de Gabriela Strugaru-Popa, sound-designul îi aparține lui Sebastian Hamburger, light designul – lui Florian Putere.

Premiera are loc marți, 2 noiembrie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Național.

Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntimisoara.com sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești” (str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, între orele 11 – 19).

Precizăm că numărul de locuri este limitat în funcție de normele de distanțare în vigoare – atenționează Teatrul National Timișoara.

 

Comentarii

comentarii