Acasă Cultura Un album de fotografie îi duce pe timişoreni într-o călătorie culinară în...

Un album de fotografie îi duce pe timişoreni într-o călătorie culinară în jurul lumii

DISTRIBUIȚI

Cel mai nou album de fotorafie al lui Răzvan Voiculescu, „Bucătăria Hoinară”, se lansează joi, 15 decembrie, de la ora 19.00, la berăria Bierhaus. Deşi îşi spune „bucătărie”, nu conţine reţete, ci întâlniri între oameni, locuri, ingrediente – fiecare cu povestea şi aroma sa. Albumul adună în cele 300 de pagini ale sale „călătoria şi gastronomia, gusturile locale cu cele de aiurea, Banatul cu Patagonia, iarba de acasă cu verdele de Papaya şi creveţii jumbo cu Mocăniţa”. În cadrul evenimentului moderat de scriitorul şi jurnalistul Robert Şerban, cititorii vor fi ispitiţi cu o colecţie de „popasuri de bucătărie” în toate regiunile din România, în locuri fermecătoare – unele dintre ele puţin cunoscute. Se găteşte în gospodării ţărăneşti şi şoproane părăsite, pe malul Dunării, în văile Banatului, pe plaja de la Portiţa sau în mlaştina Letea. Odată popasul descoperit, se trece la partea cu adevărat savuroasă – gătitul. Gusturile se combină exuberant, după inspiraţia invitaţilor-bucătari ai lui Răzvan Voiculescu. Foarte rar se găteşte în spiritul locului, majoritatea reţetelor sunt suprapuneri cosmopolite – gusturi japoneze, mediteraneene, sud-americane amestecate cu aromele „locale” şi cu povestea oamenilor pe care „bucătarii hoinari” îi întâlnesc. Timişorenii prezenţi la lansare vor descoperi astfel că o călătorie în România poate să devină o adevarată expediţie în jurul (bucătăriilor) lumii. Albumul „Bucătăria Hoinară” are un cuvânt înainte semnat de Alexandru Andrieş şi este însoţit de un DVD cu un scurtmetraj (making-of), care va fi prezentat în cadrul lansării.
 

Comentarii

comentarii