Acasă Actualitate Un arădean a fost reţinut pentru că şi-a agresat tatăl

Un arădean a fost reţinut pentru că şi-a agresat tatăl

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din Inspectoratul de Poliție Județean Arad au reţinut un bărbat de 54 ani din localitatea Şicula.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 5/6 mai 2011, în jurul orei 00.30, pe fondul consumului de alcool, între un bătrân de 83 de ani şi fiul acestuia, de 54 de ani, a avut loc o altercaţie fizică, fiul aplicându-i tatălui său mai multe lovituri cu un corp contondent în zona capului. Victima se află internată la Spitalul Clinic Judeţean Arad cu diagnosticul traumatism cranio cerebral acut, comoţie cerebrală, traumatism cranio- facial acut, plăgi escoriate multiple cranio faciale, contuzie forte glob ocular stâng, fracturi costale, iar cadrele medicale au considerat că loviturile i-au pus viaţa în pericol. Au fost efectuate cercetările la faţa locului sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, iar agresorul a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la de omor calificat.

 

Comentarii

comentarii