Acasă Actualitate Un arădean bracona pe Mureş

Un arădean bracona pe Mureş

DISTRIBUIȚI

O patrulă de jandarmerie din cadrul Grupei de Intervenţie şi Supraveghere Pecica, în cooperare cu inspectori din cadrul Parcului Natural ,,Lunca Mureşului”, executând o misiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional în domeniul piscicol, au prins în flagrant un bărbat care avea asupra lui o unealtă de pescuit folosită la braconaj.
În urma interceptării şi legitimării, jandarmii l-au identificat pe Ş.C., în vârstă de 44 de ani, din Secusigiu, care se pregătea să pescuiască ilegal pe râul Mureş folosind o unealtă de pescuit interzisă prin lege, respectiv un crâsnic denumit popular „cântar”. Jandarmii au confiscat unealta de pescuit şi i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de ,,deţinerea la pescuit de către persoane neautorizate a tipurilor de unelte de pescuit comercial”. Dosarul cu actele premergătoare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pentru continuarea cercetărilor.

Comentarii

comentarii