Acasă Eveniment Un bărbat de 40 de ani, cu barbă, a accidentat grav o...

Un bărbat de 40 de ani, cu barbă, a accidentat grav o fetiță în Pacul Copiilor din Timișoara și a fugit. Apel disperat al mamei

DISTRIBUIȚI

O mamă din Timișoara trăiește un coșmar după ce fetița ei a fost grav accidentată chiar în Parcul Copiilor.

”Atenție în Parcul Copiilor! Asta s-a întâmplat cu Timea ?. Duminica 10.09.17 ora 19-19:30 un bărbat de aproximativ 40 de ani, cu barbă, a lovit-o cu un hoverboard în mijlocul parcului, unde era plin de copii. Care bineînțeles a fugit de la locul faptei ? Micuța are de suferit 5 săptămâni cu 2 fracturi. Căutăm făptașul, vă rog distribuiți!”, a scris femeia pe Facebook.

Parcul Copiilor este împânzit de camere de supraveghere, așa că nu ar fi prea complicat ca autoritățile să-l găsească pe făptaș. Dacă ar vrea. El ar putea fi acuzat de vătămare corporală gravă din culpă.

Deși în Pacul Copiilor din Timișoara este interzis mersul pe bicicletă s-au trotinetă, hoverboard-urile sunt permise. În parc există chiar și un centru pentru închirierea lor.

Comentarii

comentarii