Acasă Eveniment Un bărbat din Irak și o femeie din Siria, care urmau să...

Un bărbat din Irak și o femeie din Siria, care urmau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, descoperiți într-un taxi

DISTRIBUIȚI

În data de 9 ianuarie, în jurul orei 10.20, doi cetățeni străini au fost descoperiți într-un taxi de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș – I.T.P.F. Oradea, aflați în misiune pe comunicația Borș-Santău Mic. Întrucât cei doi nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost transportați la sediul Sectorului Poliției de Frontieră pentru cercetări.

La secție, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetățeni din Siria și Irak, o femeie și un bărbat, în vârstă de 27, respectiv 34  de ani. La cercetări, cei doi cetățeni străini au declarat că intenționau să treacă ilegal frontieră în Ungaria, pe jos, cu intenția de a ajunge în Germania.

Cercetările polițiștilor de frontieră vor continua, cei doi cetățeni străini fiind acuzați de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar șoferul de trafic de migranți. Acesta riscă de la doi până la șapte ani de închisoare. De asemenea, autoturismul va fi indisponibilizat la sediul I.T.P.F. Oradea până la finalizarea cercetărilor.

Poliția de Frontieră transmite:„Recomandăm persoanelor care domiciliază în apropierea frontierei de stat sau care desfăşoară activităţi de transport, de taximetrie sau de transport ocazional să anunţe imediat echipajele Poliţiei de Frontieră sau să sune la numărul de telefon 021.9590 (serviciu telefonic care funcţionează non-stop) în momentul în care cetăţeni străini le solicită astfel de servicii”.

Comentarii

comentarii