”Tronsonul Timişoara – Arad a fost dat în exploatare în 1871 şi electrificat în 1975, făcând legătura între magistrala 100 şi magistrala 200. În cadrul lucrărilor de infrastructură desfăşurate pe Lotul 4 Ronaţ Triaj – Arad, în acest moment au loc realizări de terasamente CF cu ridicarea niveletei, între staţiile Vinga-Şag, pe o distanţa de 5 km. Pe această distanţă se măresc razele curbelor şi au loc rectificări longitudinale în vederea obţinerii unei variante de traseu de linie dublă care va permite atingerea unor viteze de 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h la trenurile de marfă”, a transmis, marţi, CFR Infrastructură.
Arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie au descoperit, pe acest lot, 21 de situri.
”Specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie au descoperit 21 de situri, ce oferă o privire fascinantă asupra istoriei de-a lungul mileniilor. Printre acestea, 8 situri sunt aproape complet cercetate, dezvăluind obiecte care acoperă mai multe epoci istorice”, a precizat sursa citată.
Situl 10 de pe Lotul 4 Ronaţ Triaj – Arad este cel mai mare sit arheologic descoperit în România datorită lucrărilor de infrastructură, având o întindere de 3 kilometri.
”Situl 10, cercetat de Muzeul Naţional de Istorie, a adus la suprafaţă relicve extraordinare. Cea mai veche descoperire de aici datează din epoca bronzului, cu o vechime de peste 3.500 de ani. Au fost găsite structuri de locuinţe din lut, care ne arată stilul de viaţă al vechilor comunităţi. Un alt lucru descoperit este un cimitir sarmatic (popor nomad care a trăit în această zonă în urmă cu aproximativ 1.900 de ani). Descoperirile continuă şi cu ultima epocă documentată, ce datează din perioada medievală (secolul al XV-lea)”, au adăugat reprezentanţii CFR Infrastructură.
Şi în situl 11 au fost făcute descoperiri, în special oase de animale.
”Situl 11 a scos la lumină o serie de descoperiri interesante, incluzând schelete de animale, cu precădere cai şi bovine, datând de aproximativ 100 de ani. Analizele preliminare sugerează că în acest sit ar fi un mormânt, cu gropi comune, utilizat pentru îngroparea animalelor. Fiecare sit dezvăluie o parte unică din trecutul nostru, iar aceste descoperiri contribuie la o înţelegere mai profundă a istoriei regiunii”, a arătat sursa citată.
Lotul 4 al tronsonului CFR Timişoara-Arad are o lungime de 54,86 km şi costă 2.184.174.656 lei fără TVA. Constructor este Asocierea Webuild SPA-Participazioni Italia SPA-Salcef SPA.
Întreaga magistrală Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad, de 162 de kilometri, se reabilitează cu bani europeni prin PNRR, aproape 9 miliarde de lei, şi a fost împărţită în 4 loturi. Toate cele patru tronsoane trebuie să fie gata la finele anului 2026.
Comentarii
comentarii