Acasă Actualitate Un complex Aqualand din vestul țării se redeschide pe 1 decembrie

Un complex Aqualand din vestul țării se redeschide pe 1 decembrie

DISTRIBUIȚI

Complexul de piscine acoperite Aqualand Deva se va redeschide pentru public în data de 1 decembrie, anunță Primăria Deva.

Timp de două luni, complexul de piscine a fost închis pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță. Potrivit administraţiei locale, până acum lucrările sunt finalizate în proporţie de 90%, fiind executate reparaţii la sistemul de încălzire, la pompele de recirculare a apei din bazine şi la bazinele de agrement. De asemenea, s-au verificat centralele termice, pentru a pregăti complexul acvatic pentru sezonul de iarnă.

În prezent se încheie noile contracte cu furnizorii de servicii şi se finalizează lucrările de mentenanţă.

Autorităţile au dat asigurări că tarifele de intrare la complexul acvatic vor rămâne neschimbate după redeschiderea acestuia.

Complexul Aqualand este acoperit şi pune la dispoziţia vizitatorilor săi şapte bazine de agrement cu diferite suprafeţe şi adâncimi pentru copii şi adulţi, cu o suprafaţă totală de 1.500 mp. Complexul este prevăzut cu şezlonguri şi are pardoseala încălzită. Temperatura interioară este de 35 grade Celsius, iar apa are 32-35 grade Celsius.

Comentarii

comentarii