Acasă Politica Un deputat arădean acuză Ministerul Mediului de furt

Un deputat arădean acuză Ministerul Mediului de furt

DISTRIBUIȚI

Deputatul social-democrat Ciprian Luca acuză Ministerul Mediului de furt din buzunarul cetățeanului, solicitând, printr-o interpelare, forurilor competente informații legate de destinația taxei de mediu. „Taxa de mediu nu este nimic altceva decât un furt acoperit de lege. Așa-numita „taxă de mediu” reprezintă o altă cale de a atrage bani către PDL, bani despre a căror destinație nimeni nu spune nimic concret. Nici un reprezentant al Ministerului Mediului nu a dat vreo declarație legată de eventualele investiții care se vor face cu acești bani. Nu au dat  declarații și nici nu vor da, pentru că acești bani vor fi redirecționați către diverse grupuri de interese ale lui Băsescu, practici obișnuite în guvernarea actuală”, a declarat deputatul Ciprian Luca. El spune că această taxă este de mediu, doar prin denumire. „În fapt nu este o taxă de mediu. Dacă ar fi „de mediu” ar fi suportată de toată lumea care circulă cu autoturismul pe șoselele din România. În fapt, ea este plătită doar de cumpărători. Și în aceste condiții, ea ar trebui numită „taxă pe tranzacție”. Cei care nu își vând mașina, pot să circule fără nici o problemă pe șosele,  taxa fiind impusă doar la vânzarea ei. O adevărată aberație. Spre exemplu, dacă am o Dacia de 30 de ani pot să circul fără a plăti această așa-zisă taxă de mediu, iar dacă vreau să o vând, cumpărătorul va plăti la stat pentru ea o sumă care poate fi chiar de 4-5 ori valoarea autoturismului”, a explicat deputatul Ciprian Luca.

Comentarii

comentarii