Acasă Economic Un director de fabrică din vestul ţării câştigă, lunar, în medie, 4.078...

Un director de fabrică din vestul ţării câştigă, lunar, în medie, 4.078 de euro

DISTRIBUIȚI

Conform unui studiu salarial realizat, în luna februarie, de compania de consultanţă în resurse umane Aims Human Capital România, salariul unui director de fabrică din vestul ţării este de 4.078 de euro. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 75 de companii cu activităţi în producţie din vestul ţării. Potrivit studiului, salariul lunar mediu brut de încadrare al unui muncitor calificat este de 231 de euro, la acelaşi nivel ca anul trecut, în timp ce salariul lunar mediu brut al unui plant manager a crescut cu aproximativ 300 de euro, până la 4.078 de euro.
Salariile în companiile de producţie prezente în zona de vest vor creşte, în medie, cu 5-6%, în acest an. Creşterile salariale estimate în acest an sunt la jumătate faţă de procentul mediu înregistrat în 2008 pentru aceeaşi zonă a ţării.
Un director de calitate are un salariu de încadrare lunar mediu brut de 2.562 de euro. Pachetele de beneficii, tichetele de masă sau telefoanele mobile, nu mai sunt percepute ca beneficii de angajaţi care ocupă poziţii de top şi middle management, deoarece sunt oferite de aproape toate companiile participante la studiu.

Comentarii

comentarii