Acasă Cultura Un Don Juan cum nu ați mai văzut, duminică, la Teatrul Național...

Un Don Juan cum nu ați mai văzut, duminică, la Teatrul Național Timișoara

DISTRIBUIȚI

Bănățenii sunt invitați, duminică, 12 decembrie, la un mare spectacol. Teatrul Național Timișoara prezintă un Don Juan cum nu ați mai văzut, în viziunea regizorală a lui Ion -Ardeal Ieremia.

Reprezentația începe la ora 19:00 și are loc în Sala Mare. Scenariu de Ion-Ardeal Ieremia, după o idee de Max Frisch. Adaptarea, Codruța Popov. Durata spectacolului: 1h 20.

Don Juan este unul dintre cele mai faimoase personaje ale culturii europene, fie că vorbim de literatură, arte plastice sau muzică. De aproape 400 de ani, povestea legendarului cuceritor este spusă și repetată. Bărbaţi din toată lumea îi sunt asemuiţi.

Sunt cercetători care afirmă că Don Juan este un caracter ficţional ce conturează o anumită tipologie umană. Libertinul. Cucereşte femeile, se luptă cu pretendenţii sau cu taţii lor până la moarte. Don Juan-ul lui Max Frisch același erou tradițional, dar privit dintr-un cu totul alt unghi, neașteptat. Cum surprinzătoare e și viziunea regizorului Ion Ardeal Ieremia de a distribui în rolul principal o femeie.

Atunci când realitatea îi pare croită din cioburi de oglindă, iar punctele cardinale ale existenței au ajuns la fel de utile ca meniul unui restaurant închis, Don Juan face saltul în abstract prin matematică, „limba cu care Dumnezeu a scris universul”.

Lupta dintre geometrie și trup creează mitul, dar îngenunchează artistul, într-un joc în care adevărul este înlocuit de semne și simboluri citite greșit, iar compromisul este mimetism care a reușit să păcălească. Dar pentru că nevoia de a înțelege rânduiala lumii este vitală oricărei ființe înzestrate cu rațiune, Don Juan va rămâne cel care deschide cu propria lui existență, cu propria lui fragilitate calea necesarei poezii, peste timp. Scenografia: Corina Grămoșteanu.
Sound și video design: Sebastian Hamburger.

 

 

Comentarii

comentarii