Acasă Eveniment Un echipaj de jandarmi a reușit să țină flăcările sub control până...

Un echipaj de jandarmi a reușit să țină flăcările sub control până la intervenția pompierilor, la un autoturism care ardea în parcarea unei zone comerciale din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Duminică, 28 mai a.c., în jurul orei 15.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timișoara, în timp ce desfășura serviciul de patrulare, a observat un fum negru, care se ridica dintr-o zonă populată a Timișoarei. Colegii noștri s-au orientat după acesta și s-au deplasat imediat la locul de proveniență, unde au constatat că era vorba despre un incendiu- un autoturism aflat în parcare, care ardea.

Doi jandarmi, sprijiniți de un angajat al unui operator economic din zonă, cărora li s-a alăturat un cetățean aflat în trecere, au intervenit de urgență, încercând să stingă flăcările cu extinctoarele din dotarea autovehiculului nostru și procurând alte 7 de la comercianții din apropiere.

Până la sosirea pompierilor, aceștia au reușit să țină flăcările sub control și să limiteze propagarea incendiului, ulterior, cei doi alăturându-se celorlalți colegi prezenți, care au înconjurat zona permanent, asigurându-se că nu există niciun pericol pentru trecători, până la stingerea incendiului.

Comentarii

comentarii