Acasă Eveniment Un elev de liceu a jefuit o casă de amanet

Un elev de liceu a jefuit o casă de amanet

DISTRIBUIȚI

Autorul jafului de săptămâna trecută de la o casă de amanet din centrul Aradului, de unde au fost furaţi 11.000 lei şi două telefoane mobile, a fost reţinut vineri seara, acesta fiind un elev de 18 ani, care peste câteva zile urma să susţină probele din cadrul bacalaureatului. Elevul Alexandru Cojocariu a fost identificat după ce poliţiştii au analizat imaginile surprinse de camerele de luat vederi de la casa de amanet, de la unităţile comerciale aflate în apropiere, dar şi de pe cele amplasate pe străzile adiacente, pe unde tânărul a fugit după comiterea jafului.

 

Un tânăr a furat 11.000 de lei dintr-o casă de amanet din centrul Aradului

Cojocariu este elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului, iar în timpul audierilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi-a recunoscut fapta. „Eram disperat să fac rost de bani pentru că aveam datorii şi trebuia să fac rost cumva. Nu am urmărit zona, ci am stat doar vreo zece minute afară. Aveam nevoie de aproximativ 550 de euro pentru maşină. Regret enorm ceea ce am făcut. Nu am vrut nici o clipă să fac rău cuiva, chiar am vrut să mă întorc imediat după aceea cu banii, dar mi-era teamă. Mă aşteptam să mă prindă poliţiştii. Recunosc fapta şi o să plătesc pentru ceea ce am făcut”, a spus elevul.
Alexandru Cojocariu a fost reţinut pentru 24 de ore şi, conform procurorului Codrin Gavra, şeful Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 zile, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă calificată. Elevul a furat, în seara zilei de 17 iunie, aproximativ 11.000 de lei şi două telefoane mobile dintr-o casă de amanet din centrul municipiului Arad, după ce a ameninţat o angajată cu un cuţit, iar apoi a fugit, fără să fie prins de agenţii de pază sosiţi la locul faptei. Jaful a fost comis în jurul orei 22.00, înainte de închiderea casei de amanet. Femeia a fost atacată în momentul în care a ieşit în stradă să arunce gunoiul. Agresorul a intrat cu forţa în magazin şi i-a pus cuţitul la gâtul angajatei, cerând banii din casă. Agresorul a reuşit să fure banii aflaţi într-un sertar, după care a fugit. Angajata unităţii a acţionat butonul de panică, iar un echipaj al firmei de pază care asigură securitatea casei de amanet şi care îşi are sediul în apropiere s-a deplasat la locul jafului, unde a ajuns în aproximativ un minut. Unul dintre agenţi a fugit după cel care a furat banii, fără să reuşească să-l prindă. În timp ce era urmărit, autorul tâlhăriei şi-a pierdut şapca pe care a purtat-o în timpul jafului. Casa de amanet, situată în zona Teatrului de Stat „Ioan Slavici“, este dotată cu sistem de supraveghere video, iar imaginile au fost urmărite de patronul unităţii, de la domiciliul său. Acesta a pus la dispoziţia Poliţiei imaginile surprinse de camerele video.

NewsIn

Comentarii

comentarii