Acasă Eveniment Un incendiu a izbucnit la un pavilion al unui spital de psihiatrie...

Un incendiu a izbucnit la un pavilion al unui spital de psihiatrie din vestul țării

DISTRIBUIȚI

Un incendiu a izbucnit la pavilionul cu 3 etaje ale Spitalului de Psihiatrie Nucet din Bihor, la ora 11.05, pe care pompierii au reuşit să îl stingă în 10 minute. Nicio persoană nu a fost rănită şi nu s-a impus evacuarea niciunui pacient, însă au fost pagube materiale. Astfel un computer, o imprimantă au ars, precum şi biroul pe care erau amplasate. 

„Pentru gestionarea evenimentului, la faţa locului au fost mobilizate de urgenţă, echipajele de pompieri militari ale Staţiei Ştei şi Secţiei de Pompieri Beiuş, cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Incendiul, care se manifesta la un birou situat la parterul clădirii, a fost localizat şi lichidat cu operativitate în circa 10 minute, de forţele de intervenţie, neimpunându-se evacuarea niciunui pacient”, a transmis ISU Bihor.

Sursa citată a adăugat că evenimentul s-a soldat cu arderea unui computer, a unei imprimante şi a corpului de mobilier pe care acestea erau amplasate.

„Pompierii militari au evacuat documentele existente în încăperea respectivă şi au împiedicat propagarea flăcărilor. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit drept cauza probabilă a evenimentului, efectul  termic al curentului electric”, a conchis sursa menţionată, scrie news.ro.

Comentarii

comentarii