Un jandarm s-a împuşcat în cap cu arma din dotare şi se află în stare foarte gravă. Bărbatul, de 24 de ani, şi-a luat arma de la unitate şi a mers la locuinţa sa, situată în apropiere de unitatea de jandarmi „Glad Voievod”, de pe strada Gheorghe Bariţiu, unde s-a împuşcat.
„În data de 12 august 2024, în jurul orei 07:40, efectivele din cadrul echipajului de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, observând că un coleg nu s-a prezentat în serviciu, s-au deplasat la adresa subofițerului, unde bărbatul a fost găsit cu o plagă împușcată în zona capului. La fața locului a sosit un echipaj SMURD cu medic pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor și o echipă de cercetare la fața locului, fiind sesizat și Parchetul Militar Timișoara de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara”, transmite Inspectoratul de Jandarmi Timiș.
Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Timiş au precizat că jandarmul de 24 de ani, care a fost găsit împuşcat în zona capului, a fost declarat apt la ultima testare psihologică.
UPDATE: “Tânărul a fost adus la UPU în stare foarte gravă. Ştiu că se efectuează manevrele de resuscitare pentru a i se salva viaţa”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful UPU a Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Mihai Grecu.
UPDATE: Jandarmul care s-a împușcat azi-dimineață, la Timișoara, a murit. Tânărul a fost supus unei operații de extragere a glonțului, însă inima lui a cedat.