Marți, 27 octombrie, a început procesul de judecare a contestațiilor făcute pentru validarea lui Dominic Fritz ca primar al Timișoarei. Trei la număr, acestea au fost făcute de avocatul Adrian Popescu, candidat din partea ALDE la Primăria Timișoara, Monica Hărmănescu, cadrul didactic la Universitatea de Științe Agricole din Timișoara și membru PNL, și Călin Petrescu, fost DJ la Radio Timișoara.
Inițial, procesul a fost amânat, după ce Titu Birceanu, unul dintre judecători, s-a retras din complet, pe motiv că a făcut parte din Biroul Electoral Județean Timiș, nefiind astfel compatibil cu soluționarea contestațiilor/ Acesta a fost înlocuit, iar după ce vor fi depuse documentele de înscriere a candidaturii la tribunal, se va da și o sentință.
În timpul procesului, Dominic Fritz a fost apărat de Zoltan Nemeth, candidat la alegerile pentru Camera Deputaților pe a cincea poziție a listei USR PLUS Timiș. Motivele invocate de contestatarii lui Fritz au fost că legislația europeană ar permite doar candidaturi la consiliile locale sau județene pentru cetățenii europeni care nu au cetățenia țării unde candidează. Nemeth, pe de altă parte, a invocat tocmai faptul că legislația din România permite candidatura cetățenilor europeni inclusiv la primării, dacă au domiciliu, și că Inspectoratul General pentru Imigrări ar fi recunoscut acest drept, Fritz fiind introdus din oficiu pe listele electorale.