Acasă Eveniment Un local din Timișoara, amendat din cauza unei… ”nopți furtunoase”

Un local din Timișoara, amendat din cauza unei… ”nopți furtunoase”

DISTRIBUIȚI

Teatrul Independent Auăleu a jucat, vineri seară, la Timișoara, primul spectacol după doi ani de pandemie, în localul „Scârț Loc Lejer”. Doar că înainte cu un sfert de oră ca spectacolul „O noapte furtunoasă”, de Caragiale, să ajungă la final, spectatorii și actorii s-au trezit cu un echipaj de Poliție, în urma unui apel de urgență.

Motivul pentru care Poliția s-a deplasat la fața locului este că s-a crezut că acolo se petrece un scandal, însă potrivit sursei citate a fost vorba doar de interpretarea actorilor de pe scenă.

„Au venit, au intrat în bar și am ieșit din spectacol, să-i întreb ce se întâmplă. Au întrebat «Unde e bătaia?“». Le-am zis «Nu e nicio bătaie, e spectacol». I-am chemat înăuntru, dar nu au vrut să intre în sală. Au stat în ușă, au văzut că e lume, oamenii râdeau… OK, ați venit, ați fost chemați, dar nu e nicio bătaie. Nici n-am avut ce să le explic că se ceartă Zița cu Rică Venturiano. Le-am zis că jucăm și sâmbătă, și duminică, să vină la spectacol. Unul dintre ei mi-a spus «Eu la spectacolele tale nu vin!». Mie mi-e rușine că se întâmplă așa ceva”, a declarat Ovidiu Mihăiță, actor și regizor la Auăleu, pentru stiridetimisoara.ro.

Deși sesizarea nu a fost confirmată, Poliția totuși a amendat administratorul localului.

„În cursul zilei de 1 aprilie, în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Urbană au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că la o societate comercială, de pe strada Arhitect Laszlo Szekely, ar fi izbucnit un scandal. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând faptul că cele sesizate nu se confirmă, în incinta societăți comerciale fiind prezentată o piesă de teatru. A fost identificat administratorul societății comerciale, o femeie de 43 de ani, aceasta fiind sancționată contravențional conform Legii 61/1991, cu suma de 200 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice”, au transmis, pentru stiridetimisoara.ro, reprezentanții instituției.

Comentarii

comentarii