Acasă Sport Un luptător care bate la poarta afirmării

Un luptător care bate la poarta afirmării

DISTRIBUIȚI

„Sorin Bâcleşanu este un nume despre care vom mai auzi în sportul de contact”, spunea Miky Viel cu ceva timp în urmă. Profesorul Viel este foarte mulţumit de evoluţia elevului său din ultima vreme. „Se implică foarte mult la antrenamente şi este foarte receptiv. În ultimele luni a făcut un salt foarte mare, iar participarea la mai multe competiţii în care a intrat în ring a avut, până acum, darul de a-i conferi o minimă experienţă, pe care nu a avut-o până acum. Evoluţia sportivului meu depinde foarte mult şi de el, nu doar de antrenamentele la care vine în fiecare zi. Sper că şi din punct de vedere mental va reuşi să crească în valoare”, spune antrenorul Miky Viel.
Pentru sportivul timişorean în vârstă de 21 de ani urmează o nouă provocare, în cadrul unei competiţii ce va avea loc pe data de 1 noiembrie, la Buzău. „Este vorba despre o competiţie full-fight, la care vor lua parte mai mulţi sportivi valoroşi din România. Sper ca elevul meu, Bâcleşanu Sorin, să se impună şi să-şi treacă în cont victoria cu numărul cinci”, a mai spus Miky Viel.
Sportivul timişorean ne-a declarat că merge la Buzău pentru a câştiga de o manieră cât mai categorică. „Vreau să fac performanţă în genul acesta de competiţii, pentru a urca cât mai sus în ierarhia luptătorilor din România”, ne-a declarat în final Sorin Bâcleşanu, care este şi student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

Comentarii

comentarii