Acasă Promo Un medic chirurg din Timișoara prezintă cum arată mâna sa după 12...

Un medic chirurg din Timișoara prezintă cum arată mâna sa după 12 ore de operații la 30 de grade

4240
DISTRIBUIȚI

Lipsa banilor din spitalele de stat și managementul defectuos îi afectează deopotrivă atât pe pacienți, cât și pe medici, unii dintre aceștia apelând la opinia publică pentru a arăta efectele condițiilor în care lucrează. Horea Feier, doctor chirurg la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, a postat vineri pe Facebook o fotografie a propriei mâini, după 12 ore de operații la o temperatură de 30 de grade. El explică faptul că aparatul de aer condiționat, vechi de 20 de ani, s-a stricat.

Lipsa banilor pentru instalații de climatizare în saloane este doar una dintre problemele generate spitalelor de către autorități, prin nivelul scăzut al finanțării asigurate. Problema personalului lipsă din sistemul public de sănătate revine frecvent în dezbaterea publică, iar în ultima perioadă autoritățile au mizat pe o creșterea salariilor pentru a determina medicii să rămână în țară. La majorarea lefurilor ar trebui să se adauge și o scutire de impozit pe venit, promisă de la începutul anului următor. Anual, serviciile medicale din spitalele de stat decontează peste 8 miliarde de lei la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), dar serviciile rămân la un nivel extrem de scăzut, nu de puține ori presărate și cu acuzații de corupție în achiziționarea anumitor echipamente și medicamente. Sistemul public de sănătate a pierdut în ultimii 20 de ani aproximativ 5.000 de medici, peste 10% din total, și a ajuns la 35.700, scrie profit.ro. La scăderea puternică a numărului de medici din spitalele de stat a contribuit plecarea din țară a unui număr important de doctori, dar și ascensiunea sectorului privat, care de la mai puțin de 1.000 de medici în 1997 a ajuns la finele anului trecut la aproape 22.000. Jumătate sunt, însă, medici de familie, dar, chiar și fără aceștia, evoluția spitalelor private rămâne una semnificativă.

 

Comentarii

comentarii