Contraeditorial
Fanfara este orchestra simfonică a spaţiilor libere, muzica instrumentelor sale înfioară pământul şi ajunge la cer.
La 21 septembrie 1922 se înfiinţează la Lugoj, din iniţiativa lui Ion Vidu şi Iosif Velceanu, “Asociaţia corurilor şi fanfarelor din Banat” având drept scop, după cum este precizat în apelul de constituire, “să devină un focar de cultură muzicală şi un loc de întâlnire sufletească pentru toate societăţile corale”. Actul de constituire este semnat de 30 de reuniuni corale şi instrumentale din satele Banatului devenit, în sfârşit, românesc. Urmează ani de efervescenţă muzicală când, printr-o temeinică organizare, “comoara imensă” a folclorului bănăţean românesc este “dezgropată” şi pusă în valoare. Nu mai puţin de 300 de coruri şi 80 de fanfare se strâng sub flamurile generoasei asociaţii care, din 15 aprilie 1927, va avea şi o revistă cu titlul „Revista corurilor şi fanfarelor româneşti din Banat”, având ca prim-redactor-șef pe compozitorul Filaret Barbu. Minunata emulaţie culturală se stinge treptat după al Doilea Război Mondial, când tăvălugul comunist nimiceşte libertatea de asociere, inclusiv cea în scopuri artistice. Corurile şi fanfarele, câte mai rămân, vor trebui să cânte “bucuria vieţii noi”, să se conformeze ”agitației” propagandistice comuniste. Pe măsură ce românii, inclusiv bănăţenii, în lumina “indicaţiilor preţioase” se îndreptau “spre comunism în zbor”, corurile şi fanfarele săteşti se împuţinau, multe dispărând cu totul, astfel că acum, la mai bine de 30 de ani după prăbuşirea parţială a dictaturii comuniste, au mai rămas doar câteva cu activitate continuă, reală.
Dacă această minunată “Asociaţie a corurilor şi fanfarelor din Banat” nu mai există, după ştiinţa mea, – şi ce extraordinară sărbătoare ar fi trebuit să fie celebrarea a o sută de ani de activitate – iată că la Bănia, sat din Almăj, Caraş-Severin, fanfara rezistă de 100 de ani! Şi bănienii sărbătoresc duminică, 2 octombrie 2022, 100 de ani de viață a fanfarei! Un miracol greu de explicat, ca orice miracol, de altfel, urmă încă vie a efervescenţei culturale din lumea satelor bănăţene în perioada interbelică! Argumentez: la Bănia, în 1935, existau două fanfare, un cor şi o casă naţională, pe lângă biserica “zidită” în 1779 şi şcoala “zidită” în 1783! Iată temeliile unui sat românesc adevărat, care nu au putut fi distruse complet de cancerul comunist, deşi tragedia “cooperativizării”, a depersonalizării şi a mankurtizării bolşevice i-a lovit şi pe bănieni.
Este un moment de mare bucurie pentru harnicii bănieni faptul că fanfara lor mai există, că au reuşit să-şi păstreze o parte din sufletul, din spiritualitatea adevărată a comunităţii lor, satul fiind atestat documentar încă de la 1484. Aş îndrăzni să afirm că trebuie să fie o bucurie nu doar pentru almăjeni, bănăţeni, ci pentru toți românii!
Dar, la acest ceas de sărbătoare am şi o mare îngrijorare: asupra fanfarei s-a abătut pericolul destrămării, prin plecarea tinerilor din Bănia la oraşe și chiar în alte ţări. Toate satele almăjene, să nu spun toate satele româneşti care nu sunt în apropierea unui oraş cu potenţial economic ridicat, riscă disoluţia în absenţa unor politici coerente, din partea statului român, de sprijin a comunităţilor săteşti.
A existat din partea comuniştilor o politică diabolică, foarte consecventă, de distrugere a satului românesc, de la forma de proprietate la forma de spiritualitate. Din nefericire, este încă prea devreme în această perioadă postcomunistă să vedem rezultatul proiectelor Statului Român, dincolo de cele europene, pe care le aplicăm și le introducem aşa de greu.
Printre nenumăratele dovezi actuale de inconsecvenţă românească, aparent micul miracol al sărbătoririi centenarului fanfarei din satul Bănia, Almăj, Caraş-Severin, Banat, România, mă face să cred că încă nu este totul pierdut şi că spiritualitatea satului românesc poate să renască!
P.S. Am folosit informaţii, citate din:
- “Monografia Banatului”, vol.I. Ion Lotreanu, ed. Institutul de Arte Grafice Ţara, 1935.
- “Dicţionarul cronologic: Asociaţii, Cluburi, Ligi, Societăţi”, Petre Dan, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
- Sloganuri ale propagandei din epoca comunistă.
