Acasă Eveniment Un nou atac armat în Serbia. Cel puţin opt morţi, în apropiere...

Un nou atac armat în Serbia. Cel puţin opt morţi, în apropiere de Mladenovac, la 60 de kilometri sud de Belgrad

DISTRIBUIȚI

Cel puţin opt persoane au fost ucise şi 13 rănite într-un atac armat în apropierea unui oraş din Serbia, la circa 60 de kilometri sud de Begrad, a relatat presa de stat, la doar o zi de la atacul armat de la şcoala din capitală în urma căruia au murit nouă persoane, potrivit The Guardian. 

Atacul armat a avut loc joi seară, în apropiere de Mladenovac, după ce atacatorul a tras cu o armă automată dintr-un vehicul în mişcare şi apoi a fugit, a relatat televiziunea de stat RTS. Şapte dintre răniţi sunt în stare critică.

Poliţia îl caută pe suspect, despre care se crede că este un bărbat de 21 de ani, şi a înconjurat o zonă unde se presupune că acesta se ascunde, a transmis RTS. În zonă este o prezenţă masivă a Poliţiei, cu elicoptere şi drone aflate în aer, în timp ce ofiţerii căutau pe un teren dificil.

Bratislav Gašić, ministrul de Interne, a numit atacul ”un act de terorism”.

Relatările locale sugerează că printre morţi se află un ofiţer de poliţie şi sora acestuia, împuşcaţi după izbucnirea unui conflict în satul Malo Orasje, în apropiere de Mladenovac. Se crede că împuşcăturile au avut loc la mai multe adrese.

Miercuri, un elev de 13 ani a împuşcat mortal opt colegi şi un gardian la o şcoală din Belgrad, un atac care a şocat ţara din Balcani.

Update: Tânărul de 21 de ani care a ucis 8 oameni și a rănit alți 13 a fost prins la aproximativ 100 km distanță de locul atacurilor.

Din primele informații, conflictul ar fi izbucnit noaptea trecută, în curtea unei școli. Atacatorul s-a certat cu câțiva tineri, a mers acasă, de unde a luat arma tatălui său care este colonel în armata sârbă, s-a întors la locul conflictului, a tras în cei cu care se certase, după care și-a continuat drumul și a folosit arma pentru a ucide și a răni alți oameni, din alte două sate.

Comentarii

comentarii