Acasă Economic Un nou eveniment destinat rezolvării crizei forței de muncă, la CCIA Timiș

Un nou eveniment destinat rezolvării crizei forței de muncă, la CCIA Timiș

DISTRIBUIȚI

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă și anul acesta preocupările referitoare la găsirea de soluții viabile la criza acută de personal calificat cu care se confruntă piaţa muncii din județul Timiș.

Încă din 2016, CCIAT a organizat o serie de  evenimente destinate atragerii în județ de forță de muncă din alte zone ale României, inclusiv din țări non-UE.

În acest context, CCIA Timiș organizează în ziua de luni, 4 martie, ora 11.00, în Sala C.E.D.O. a sediului CCIAT din P-ța Victoriei nr. 3, un eveniment de prezentare a serviciilor firmei de recrutare de forţă de muncă din Asia de Sud-Est – WORLD WIDE WORK COMPANY.

World Wide Work Company este o firmă specializată în recrutarea de forţă de muncă din Asia de Sud-Est care oferă soluții noi și complete privind importul de forță de muncă din Vietnam și Sri Lanka.

World Wide Work Company poate asigura categorii de muncitori din diverse domenii, printre care: construcţii (zidar, tencuitor, zugrav, instalator, sudor, dulgher, electrician, maistru, fierar betonist, lucrător în construcţii); hotelier şi ospitalitate (recepţioner, ospătar, personal curăţenie, menajeră, asistent medical, bucătar, cameristă); servicii (paznic, cosmetician, bonă, bucătar, şofer, mecanic); industrie / comerţ (muncitor calificat, semi-calificat, necalificat).

Participarea firmelor este gratuită.

Comentarii

comentarii