Multumesc, Israel! Gestul tau nu va fi uitat. Nu poate fi uitat. Cand o Romanie intreaga a amutit de durere, confruntata cu incredibila tragedie de la Maternitatea Giulesti, un gest de mare omenie ne imbarbateaza. Si el este imbracat in halat alb. Si parca uitam mai usor ca, in aceste clipe de cosmar in care tremuram pentru soarta unor copii arsi de vii, noi nu avem, de fapt, un presedinte. Traian Basescu s-a facut ca nu aude. Si ca nu vede.
Un medic roman, prezentandu-si colegii israelieni care au sosit la Bucuresti intr-o vizita surpriza, profund umanitara si cu adevarat colegiala, a facut o reflectie pe cat de simpla, pe atat de socanta: sa ne imaginam ca, undeva pe glob, se intampla o tragedie de dimensiuni similare. Si sa ne mai imaginam ca, imediat, o echipa de medici romani, sub impresia acestui fapt, isi strange aparatura necesara si trusa de interventie, lasa totul balta si pleaca pentru a incerca, in alta parte decat in propriul spital, in alta parte decat in propriul oras si in alta parte decat in propria tara, sa ajute la salvarea a ceea ce se mai poate salva. Am citat cuvintele cu aproximatie. Nu insa si sensul acestui mesaj. Iar sensul este, din cel putin doua motive, cutremurator.
Primul motiv este cel pe care l-am enuntat mai sus. Capacitatea unora de a avea sentimente de compasiune fata de cineva necunoscut de pe glob, caruia i s-a intamplat o mare nenorocire. Si de a face, in mod spontan, un sacrificiu pentru a ajuta pe cineva. Al doilea motiv este ca, oricat de surprinzator si emotionant este gestul medicilor israelieni, el nu pare a fi si incredibil. Noi acceptam cu recunostinta si cu inima deschisa un asemenea ajutor. Si nu ne imaginam, o secunda macar, ca el s-ar caracteriza prin unicitate. Banuim, si acest fapt ni se pare aproape firesc, ca acesti medici israelieni, probabil si altii din aceasta tara, fac in mod frecvent gesturi asemanatoare. In schimb, nu ne-am putea imagina o echipa de medici romani care sa aiba aceeasi reactie.
Sunt purtatorii de halate albe din Romania altfel construiti? Categoric, nu. Medicii romani sunt capabili de aceleasi sentimente. Si atunci de ce nu se manifesta ca atare? Pentru moment, nu gasesc un alt raspuns la aceasta dureroasa intrebare decat unul legat de sistem. Stresul in spitalele din Bucuresti si presiunea psihologica si profesionala la care este supus medicul sunt atat de mari incat pare de neconceput sa-ti lasi balta propriii pacienti pentru a pleca, fie si numai o zi-doua, intr-un caz de o asemenea urgenta. Si, apoi, cu ce bani? Si cum sa iei din putinele medicamente pe care le ai, care nu iti ajung pentru propriii pacienti? Si cu ce mijloace sa te deplasezi, cand Guvernul te arde sistematic la fonduri? Ar fi cumplit ca explicatia reala sa fie alta.
Si, in timp ce cativa medici – care, in definitiv, nu au nicio obligatie fata de drama parintilor si bebelusilor romani suprinsi de un cumplit incendiu intr-o maternitate – se induioseaza, undeva la mii de kilometri departare, in Israel, si fac un efort emotionant pentru a da o mana de ajutor, un presedinte de stat, presedintele propriului stat, seful statului roman, se face ca nu vede si ca nu aude. Nu am auzit nicio vorba de compasiune sau de incurajare din partea lui Traian Basescu.
La fel cum nu avem dreptul sa uitam gestul medicilor israelieni, nu avem voie sa uitam nici indiferenta lui Traian Basescu.
www.sroscas.ro
