Aseară Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a fost arhiplină, ca şi alte trei amfiteatre din incinta universităţii. Laureatul premiului Nobel, scriitorul turc Orhan Pamuk a strălucit pe scena amfiteatrului într-un dialog în limba engleză cu scriitorul Radu Paraschivescu. O echipă în frunte cu doamna profesor Loredana Pungă a asigurat traducerea impecabilă, la cască, în limba română. Ministrul Culturii, domnul Lucian Romaşcanu a onorat cu prezența evenimentul. Dacă introducerea elegantă a renumitului anglist, profesorul emerit Mircea Mihăieș nu ne-a mirat, cuvântul de bun venit rostit de către domnul rector al UVT Marilen Pirtea într-o engleză fluentă, plină de umor și bun simț ne-a încântat. Bănățenii iubitori de carte (spun asta pentru că au fost numeroși participanți și din afara Timișoarei, iar organizatorii, spre cinstea lor, au fost cu adevărat generoși în partajarea acestei ”mane” intelectuale) l-au ascultat vrăjiți pe marele scriitor Orhan Pamuk mai bine de o oră, vorbind despre creaţia literară, despre propria operă şi viaţă, despre sinceritate, compasiune şi melancolie, curaj artistic şi civic, calități aș spune indispensabile unui autentic scriitor. Un creator care a cucerit lumea după ce și-a descris cu talent și dragoste devenirea propriei țări. Nu s-a ferit, ci din contră a acceptat să răspundă la cele mai diverse întrebări din sală, cu umorul și spontaneitatea adevăratului intelectual. Mărturisirea finală, când am aflat că are o bibliotecă personală cu peste douăzeci de mii de volume, că mereu cumpără cărți, asemenea tatălui său, chiar dacă nu reușește să le citească pe toate, a fost, cred, o adevărată profesiune de credință: doar iubind cărțile la modul absolut poți deveni tu însuți mare scriitor!
Se cuvine să mulțumim Universității de Vest pentru acest regal intelectual, care arată întregii lumi că Timișoara poate fi cu adevărat o capitală culturală europeană!