Familia Aquatim este profund îndurerată de vestea trecerii în stele a celei care a fost Margareta Elena Savici Torok, de profesie fotograf, de menire Om al Apei, direct, indirect, vocațional.
Povestea acestei vieți de O SUTĂ DE ANI este impresionantă. Doamna Savici Torok s-a născut chiar în uzina de apă nr 1, în Ajunul Crăciunului anului 1923. Tatăl, Lakos Sandor, a fost mecanicul șef al uzinei și primise o locuință de serviciu acolo.
Într-un interviu realizat pentru documentarul care ne-a impresionat pe toți, calat exact pe istoriile inedite ale locului pe care Aquatim l-a oferit Timișoarei în an important, doamna Savici Torok și-a amintit de Stan Vidrighin, pe care l-a descris ca pe un om plin de suflet. Pe cât de exigent și sever era în problemele de muncă, pe atât de cald și prietenos era cu angajații săi, gata să-i sprijine în încercările vieții de zi cu zi.
Când Margareta și sora ei Iren au ajuns la vârsta școlii, tatăl lor a fost pus într-o situație dificilă. Orașul era la 5 kilometri depărtare, iar în jurul uzinei era aproape pustiu. Nu putea să-și lase fiicele să străbată zilnic pe jos atâta drum. Dar nici să nu le dea la școală nu putea. Așa că a decis, cu regret, să își prezinte demisia și se mute cu toții în Timișoara.
Răspunsul lui Stan Vidrighin a fost ferm: „Nici vorbă, nu mă pot lipsi de un om ca tine!”. Și mecanicul șef n-a mai plecat. Fetele lui au fost duse la școală și aduse acasă, la uzină, cu trăsura personală a directorului. Iar peste iarnă, cu sania aceluia.
„Era o sanie neagră, cu doi cai albi, ca un vis. Parcă o văd și acum intrând pe poartă” – și-a amintit scumpa doamnă, practic una dintre primele vizitatoare ale Muzeului Apei.
Astăzi, ne vom lua rămas bun de la Margareta Elena Savici Torok, convinși că… cei doi cai albi o vor purta prin nemurire, în locuri pline de pace, întru veșnică amintire. Dumnezeu să o odihnească! – este mesajul Aquatim.
