Acasă Eveniment Un șofer beat a lovit ambulanța și a fugit. Când a fost...

Un șofer beat a lovit ambulanța și a fugit. Când a fost prins, polițiștii au descoperit că nu avea nici permis, iar mașina nu era înmatriculată

DISTRIBUIȚI

O ambulanță a fost implicată luni seara într-un accident în care șoferul vinovat de producerea acestuia a fugit de la fața locului. Echipajul SAJ aparținând punctului de lucru de la Lipova, transporta un pacient pe drumul județean care leagă Arad de localitatea Fântânele, iar în Sânnicolaul Mic înainte de intrarea în Arad, a fost lovită de un alt autovehicul.

Ambulanța, având semnalele luminoase și acustice pornite, a intrat în depășirea unui alt autovehicul, iar acesta din urmă a intrat efectiv în ambulanță provocând accidentul. Șoferul ambulanței nu a reușit să observe ce marcă era autoturismul care a și fugit de la fața locului. În urma accidentului produs, o asistentă a fost rănită ușor, iar pacienta, o femeie în vârstă de 50 de ani a suferit un atac de panică.

Șoferul care a provocat accidentul a fost prins în cele din urmă de polițiști. Din primele cercetări acesta se face vinovat de cel puțin trei infracțiuni. Prima, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. A doua, conducerea unui autovehicul fără a poseda un permis de conducere, iar a treia, conducerea unui autovehicul neînmatriculat, scrie specialarad.ro. Pentru fiecare din aceste infracțiuni pedeapsa este între doi și șapte ani de închisoare.

Comentarii

comentarii