Acasă Economic Un SRL din Timişoara are datorii de peste 15 milioane de euro...

Un SRL din Timişoara are datorii de peste 15 milioane de euro la bugetul de stat

DISTRIBUIȚI

Statul are de încasat de la firmele private din România datorii de sute de milioane de euro, printre cei mai mari datornici numărându-se mulţi dintre milionarii autohtoni. 

Cea mai mare restanță de plată a unei firme private la bugetul de stat, conform datelor ANAF legate de restanțele marilor contribuabili la bugetul de stat la 31 decembrie 2011, aparține European Food, compania fraților Micula, care datorează peste 162 milioane de lei., din care peste 100 milioane reprezintă contravaloarea TVA, iar aproximativ 2,8 milioane impozitele pe venit din salarii. Afacerile controlate de omul de afaceri Ioan Niculae, pe locul doi in topul celor mai bogați români, au cumulat restante către bugetul de stat de peste 90 milioane lei. Cei mai mari datornici din portofoliul de companii sunt Galaxy Tabacco, cu 61,8 milioane lei și Amurco cu 19,9 milioane lei, în timp ce Interagro are o datorie de 4,58 milioane, iar Go-Pro-Co avea datorii de 9 milioane lei la bugetul de stat. Galaxy Tabacco este pe locul 5 în topul datornicilor privați, fiind depășit de Silo Impex 2007 și Ga.Pi din Timișoara, cu 68.784.146 lei și Urban SA. Omul de afaceri Ovidiu Tender, de asemenea plasat in topul bogaților României, fiind pe locul 10 în top 300 Capital, datorează prin intermediul mai multor companii 12 milioane lei. Vulcan SA datora 7 milioane de lei, iar Tender SA alte 5,3 milioane lei. ButanGas, afacerea Veronicăi Drăgan, văduva lui Iosif Drăgan și cea mai bogată femeie din România, are datorii de 2,9 mil. lei.

 
Firmă cu trei angajaţi şi afaceri de zeci de milioane de euro
 
Cel mai curios caz este cel al firmei timişorene Ga.Pi SRL, o firmă cu doar trei angajaţi care a reuşit în ultimii ani performanţe demne de o multinaţională. În 2009 Ga.Pi a avut o cifră de afaceri de 506.048.101 lei, iar în 2010 de doar 239.020.276 lei. Dacă în 2008 societatea înregistra un profit de 615.647 lei, în 2010 societatea a avut pierderi de 57.130.544 lei. Ga.Pi Timişoara ocupă locul 3 în topul datornicilor privaţi la bugetul de stat cu datorii de aproximativ 16 milioane de euro. Toate aceste realizări aparţin unei mici firme care este total necunoscută în Timişoara. Ga.Pi are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-lui. Cui a vândut această firmă calculatoare de peste 150 de milioane de euro în doi ani este un mare mister. Firma are la Timişoara un sediu discret şi telefoane la care nu răspunde nimeni. La fel de discreţi sunt şi proprietarii: Angela Maria Gurban şi S.C. ALETRADING SRL. Printre acţionarii ALETRADING SRL s-a numărat italianul Sposito Alessandro şi compania Arialen Limited, persoană juridică de drept maltez, reprezentată în România de Gabriela Albisoru. În 2010 cei doi asociaţi au cedat părţile sociale lui Florin-Vasile Gurban.

Comentarii

comentarii