Motto
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Mihai Eminescu
Tragedia de la Caracal ne-a arătat încă o dată ce legi proaste avem, ce oameni prea puțin competenți sunt cei care le fac și cei care le pun în aplicare.
Aproape că nu există un domeniu al vieții în România, dar mai ales cel care privește siguranța cetățeanului, în care să nu constatăm, din nefericire doar cu ocazia unor nenorociri cu impact național, că avem legi a căror singură ”calitate” este că sunt ultra-stufoase, dificil de înțeles, greu de pus în practică, nu numai din cauza normelor de aplicare, care apar tardiv, la fel de îmbârligate. Când asculți bâlbâielile explicative, post dezastru, ale multora dintre așa numiții oameni ai legii, te cutremuri de revoltă, nu înțelegi mai nimic, în afara faptului că sunt niște impostori.
Dacă vorbim de legi prost alcătuite și anapoda puse în practică de către persoane prea puțin abilitate, cred că ar trebui pornit de la actuala lege supremă a țării, Constituția României din 1991. Autorul principal, Antonie Iorgovan, președintele Adunării Constituante, cel care ulterior avea și să se autointituleze ”părintele Constituției”, nu era specialist în drept constituțional, ci în drept administrativ. Dar era un vechi și apreciat ”cadru” PCR (din 1970), om de încredere al partidului stat. Doar așa se explică, cum, într-o perioadă în care România era practic închisă, este trimis în 1982 la Salzburg, Austria, la un seminar cu privire la legislația americană. La primele alegeri post Revoluție este unicul ”independent” care accede în Senatul României. Îmi amintesc de afișele sale, singurele colorate, cu imaginea lui pe o grămadă de struguri, care împânziseră Caraș Severinul… mă tot miram, de unde atâta logistică de propagandă la un ”independent”? Ulterior, doar așa, ca ”independent”, a putut fi președintele ”imparțial” al Adunării Constituante… Bine gândit de către domnul Ion Iliescu și ai săi… Ulterior ”independentul” Iorgovan demisionează din Senatul României în 1992, fiind numit din partea acestuia judecător la Curtea Constituțională, de unde demisionează, în 1996, pentru a deveni președintele unui partid ”ecologist” (MER). Diversiunea cu partidul verde nu-i reușește, iar la alegerile din 1996, deși în alianță cu alte două partide satelit ale PSDR-ului, PDAR-ul lui Victor Surdu și PUR-ul lui Dan Voiculescu, nu intră în Parlament. Cărășenii nu l-au iertat pentru că nu și-a respectat promisiunile fără nici o acoperire făcute în 1990. De exemplu, că va face cale ferată în Valea Almăjului… Revine la matca neocomunistă, de unde nu mai pleacă, devenind în 2000 senator PSDR, iar în 2004, PSD, de Prahova! Frumoasa carieră, ”curat constituțională”, a ”părintelui” legii fundamentale a României este tipică pentru pseudo elita care conduce azi România! Edificatoare atât pentru actuala componență a Curții Constituționale, cât și pentru alcătuirea prezentă a Parlamentului României, unde se fac legile țării. Instituții împânzite și în prezent de foști comuniști, având în spate cariere obediente, bazate exclusiv pe apartenența la partid. Dacă nu mai sunt ei, sunt fii, fiicele, ginerii, nurorile lor care nici nu au apucat să-și termine bine facultatea privată la ”distanță”, ori doctoratul plagiat, că și sunt cu fundul și frumoasele buze în Parlament.
Trecând la cei care pun legile în aplicare, adică la Guvern și la ai săi reprezentanți în teritoriu, urmăriți-le CV-urile, stimați cititori plătitori de taxe! Ce de facultăți, ce de masterate, câte doctorate mințite, ce mai colegii naționale de apărare au în palmares majoritatea dintre ei, pe lângă indispensabila afiliere la partid! O impostură generală, care, din nefericire, începe de sus, de ”la cap”! Evoluția în carieră a doamnei Carmen Dan, ajunsă ministru de interne, cu o formare academică mai de grabă potrivită pentru funcția de secretar de școală generală la Videle, unde a și profesat, de altfel, timp de 6 ani, este unul dintre cele mai lămuritoare, dar și oripilante exemple! Toți acești parveniți politic gândesc după logica nomenclaturii vechiului partid-stat comunist: partidul m-a făcut șef, înseamnă că am devenit valoros, dau socoteală doar partidului, nu cetățenilor! Nu competența persoanei aflată în funcție, ci supușenia, fidelitatea față de partid și liderul acestuia, capacitatea de a debita minciuni contează!
Așa oameni pot avea funcții doar într-o mega structură de stat hipercentralizată, anchilozată de sus până jos! Peste tot, de la comună, oraș, reședință de județ, capitală, organigramele sunt supraîncărcate cu posturi sinecură pentru supușii partidului-stat. Stăpânirea statală este încremenită într-o rigiditate organizatorică de tip ceaușist, unde domină mentalitatea de conducere și supușenia de tip stalinist! Un stat super-gonflat cu funcționari, aparent puternic, în fapt tot mai nepriceput în fața provocărilor civilizației contemporane!
Un stat dominat de complicitatea nomenclaturistică și secretomania în prezervarea privilegiilor datorate funcțiilor de stat, generator al unei megastructuri mafiote de furat țara, sub masca unei evoluții către Uniunea Europeană aparent normale, aparent democratice!
Însă ”corupția ucide” și din când în când, din ce în ce mai des, câte o catastrofă cu impact național ne arată fragilitatea statului român, îmbâcsit de incapabili și ticsit cu legi proaste. Unde sunt ”brațele nervoase”, unde este ”arma de tărie” visată de marele poet național?! Peste tot, la conducerea țării, numai nulități și lichele!
Și dacă tot vorbim și vorbim de aceste crime îngrozitoare, oare nu este înspăimântător faptul că România este pe primul loc la mortalitatea rutieră în Europa, de ani buni? Cine este aici marele ucigaș ”în serie”? Își asumă cineva răspunderea pentru cumplita calamitate, ce pare să nu aibă sfârșit, a exodului românilor din ultimii 30 de ani????
Nimeni nu are capacitatea să prezinte limpede cauzele acestor multiple, variate catastrofe și să propună modificări radicale pentru contracararea lor! Simptomatic pentru tăria de caracter a neaveniților care ne conduc este că la fiecare întâmplare dramatică, care îndurerează și indignează pe români, apare, la toate televiziunile și tembeliziunile, un român de primă generație, domnul Raed Arafat, care ne explică, de la înălțimea delicată a funcțiilor sale, răspicat, într-o casantă limbă română, ce și cum s-a întâmplat, ce se va face, ce se va drege.
Cu un partid stat atât de șubred, incapabil în a-și apăra și păstra cetățenii, prezentul țării, clădit pe un trecut recent totalitar, este în pericol! Cum va fi oare viitorul României?
