Acasă Eveniment Un tânăr a fost amendat pentru că a blocat circulația tramvaiului în...

Un tânăr a fost amendat pentru că a blocat circulația tramvaiului în zona spitalului Victor Babeș. A plecat să-și cumpere țigări…

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali au depistat în această dimineață un conducător auto care a staționat cu autovehiculul pe liniile de tramvai de pe str. Gheorghe Adam, perturbând astfel circulația tramvaiului cu numărul 1. La scurt timp după ce au fost sesizați cu privire la acest aspect, polițiștii locali l-au identificat pe conducătorul autoturismului Opel Astra, un tânăr de 19 ani, din localitatea timișeană Victor Vlad Delamarina, care a justificat că a oprit în locul respectiv pentru a merge să-și cumpere țigări. Cel în cauză a fost sancționat conform OUG 195/2002.

Sancțiunile sunt între 580 și 725 lei și 3 puncte penalizare la permis. Nu este singurul caz de acest gen înregistrat în ultima perioadă, astfel de situații fiind înregistrate în zone precum str. Gheorghe Adam, în apropierea Spitalului Victor Babeș, în zona Pieței 700, în zona Traian, dar și Piața Bălcescu spre str. Cluj. Poliția Locală Timișoara atrage atenția din nou conducătorilor auto să parcheze astfel încât să nu afecteze circulația mijloacelor de transport în comun, deoarece riscă sancțiuni maxime și chiar ridicarea autovehiculelor. De asemenea, cetățenii care observă astfel de cazuri pot sesiza la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, iar polițiștii locali se vor deplasa la fața locului pentru luarea măsurilor legale.

Comentarii

comentarii