Acasă Eveniment Un timișorean s-a ales cu 1500 lei amendă pentru că „și-a vărsat...

Un timișorean s-a ales cu 1500 lei amendă pentru că „și-a vărsat nervii” pe polițiștii locali

DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 49 de ani, din Timișoara, care trecea pe lângă stația taxi din zona Badea Cârțan, a observat că polițiștii locali aplicau autocolante autovehiculelor parcate neregulamentar. Acesta s-a oprit cu autovehiculul marca Duster, în dreptul lor și a adresat cuvinte jignitoare și amenințări cu acte de violență.

Ulterior, când s-a oprit cu autovehiculul, a refuzat să își dea datele de identificare sau să se legitimeze. Pentru gestul său s-a ales cu o sancțiune de 1500 lei. Cel în cauză, identificat până la urmă drept B.R.M., figura în baza de date a Poliției Locale cu alte cinci sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislației privind oprirea și staționarea.

Polițiștii locali au mai întâlnit astfel de cazuri, când unele persoane încearcă să-i intimideze sau nu prezintă documente de identificare. Numai de la începutul acestei luni, au fost aplicate 84 de sancțiuni pentru astfel de fapte. De obicei, pe lângă refuzul de legitimare sau adresarea de injurii, cei depistați sunt sancționați și pentru oprire, respectiv staționare, în funcție de fapta comisă.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția: „Potrivit Legii 61/1991 republicată, refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima, cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația juristificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, precum și săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva bunurilor și acestora, de natură să tulbure ordinea ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice se sancționează cu amenzi de până la 1000 lei.”

Comentarii

comentarii