Acasă Eveniment Un turc vroia sa treacă vama ascuns într-un TIR

Un turc vroia sa treacă vama ascuns într-un TIR

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean turc care s-a ascuns într-un TIR încărcat cu textile şi metale, pentru a ieşi ilegal din România şi a ajunge în Spaţiul Schengen. La Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul turc Ozcan Y., în vârstă de 40 ani, şofer al unui automarfar înmatriculat în Turcia. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta textile şi metale în Germania. Cu ocazia controlului exterior asupra compartimentului de marfă s-a constatat că sigiliul vamal aplicat de autorităţile din Turcia prezenta urme de lipire cu adeziv transparent, aşa că s-a făcut un control amănunţit al autovehicului. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că în interiorul mijlocului de transport se găseşte un bărbat, care s-a ascuns într-un cilindru de metal. În urma verificărilor a rezultat că acesta are de 40 ani şi este cetăţean de naţionalitate turcă, care intenţiona să ajungă ilegal în spaţiul Schengen. Cercetările continuă.

Comentarii

comentarii