Acasă Politica Unde se împotmolește Kaus Iohannis

Unde se împotmolește Kaus Iohannis

507
DISTRIBUIȚI

Moțiunea de cenzură este un simplu preludiu. Al unui act de dragoste. Abia instalarea unui nou Guvern în locul celui căzut este actul de de dragoste. Iar dacă acest act este reușit sau nu, asta se va afla abia spre finalul guvernării. Cu alte cuvinte, degeaba a trecut moțiunea de cenzură, dacă președintele Klaus Iohannis îngroapă viitoarea guvernare înainte ca aceasta să fie pusă pe hârtie sub formă de schiță și prezentată Parlamentului. Și chiar asta se întâmplă!

Mă număr printre analiștii care au afirmat mereu – ceea ce fac și acum –

că dacă o acțiune politică este dusă cu bine până la capăt, meritul este al inițiatorilor. Dacă ea se transformă însă într-un eșec, factura o vor plăti de asemenea inițiatorii. Ori Ludovic Orban, imediat după numărarea voturilor la moțiunea de cenzură, i-a mulțumit public președintelui Klaus Iohannis, pentru că acesta ar fi negociat cu partide și cu parlamentari din fostul front PSD, pentru a-i determina să voteze moțiunea de cenzură și să determine căderea Guvernului Dăncilă. Mai mult. Klaus Iohannis însuși a recunoscut tranșant că, de la începutul mandatului său și până în prezent, s-a luptat pentru ca PSD să nu mai poată guverna. Prin urmare, dacă moțiunea de cenzură, care a întrunit numărul necesar de voturi, se transformă într-un eșec, în sensul tergiversării instalării unui nou guvern sau chiar mai grav, dacă noul Guvern nu va întruni voturile Parlamentului, atunci în primul și în primul rând Klaus Iohannis este cel care va trebui să suporte costurile în plan politic. Ca să nu mai vorbesc de scenariul în care totuși, cu forcepsul, vom avea un guvern, dar acesta își va dovedi impotența până la alegerile parlamentare.

Primul semn de slăbiciune, de vulnerabilitate, aș spune eu majoră, este că deși a afirmat că liberalii trebuie să se pregătească să guverneze imediat, Klaus Iohannis nu a făcut anunțul așteptat de toată lumea, imediat după încheierea consultărilor. Consultări care s-au desfășurat în a doua parte a săptămânii trecute. În mod firesc, opinia publică și clasa politică s-au așteptat ca Iohannis să anunțe cine este premierul desemnat. Și întrucât le-a cerut liberalilor să se pregătească imediat pentru guvernare, iar aceștia, printr-un Congres, au decis cu mai multă vreme în urmă să-l susțină pe Ludovic Orban pentru poziția de prim-ministru într-un viitor Guvern, era aproape o certitudine că domnul Klaus Iohannis îl va desemna pe acesta la capătul consultărilor. Dar ce să vezi? Iohannis anunță noi consultări. Semn rău. Nu este hotărât să meargă înainte. Nu a reușit să găsească un numitor comun, astfel încât partidele care au votat pentru moțiune să susțină guvernul politic PNL de tranziție și un program de guvernare acceptat de către acestea. Și, într-adevăr, așa cum a reieșit în urma consultărilor, în unele situații divergențele sunt capitale. Să vedem de ce. Să vedem unde se împotmolește Klaus Iohannis.

În primul rând, președintele se lovește cu capul de zid, pentru că nu prea înțelege cum funcționează democrația. Cum trebuie pusă în aplicare Constituția României. În acest moment, partidul pe care domnia sa a anunțat că îl învrednicește cu privilegiul și răspunderea de a forma și instala un nou guvern este PNL. Numai că PNL, prin numărul de mandate pe care le deține, reprezintă abia un sfert din Parlamentul României. Aliatul său potențial – aliat politic, nu și aliat la guvernare – este USR. USR însă nu dispune decât de jumătate din numărul de parlamentari ai PNL. Împreună nu au cum să facă o masă critică. Dar nici măcar nu sunt împreună. Pentru că USR solicită nici mai mult nici mai puțin decât angajamentul ferm al liberalilor, luat înainte de a fi votat noul Guvern, că după alegerile prezidențiale vor fi organizate alegeri anticipate. Lăsând la o parte faptul că domnul Dan Barna face o confuzie gravă între alegerile înainte de termen și alegerile anticipate, trebuie să admitem că pretenția domniei sale nu se poate materializa conform Constituției României, decât dacă există acordul ferm între trei părți. Președintele României, partidele politice parlamentare și Parlamentul însuși. Dar până în prezent doar președintele a vorbit despre alegeri anticipate, o procedură care nu poate fi declanșată decât după încheierea mandatului său. Și cu condiția să obțină unul nou. Acordul partidelor nu este întrunit. Decât parțial. Iar acest parțial nu înseamnă nici 30 la sută din ponderea acestora. Ca atare, este greu de presupus că ar putea fi realizată și cea de-a treia condiție, respectiv acordul majorității Parlamentului. Ca să nu mai spunem că o asemenea procedură presupune ca debutul unui nou mandat, dacă va fi câștigat de Klaus Iohannis, să se transforme într-un rușinos număr de circ. Prin care acesta să desemneze la mișto doi candidați de premieri, care la mișto să negocieze și să formeze câte un cabinet și tot la mișto să prezinte programe de guvernare și care să fie trântite rând pe rând, cu premier cu tot, în Parlamentul României. Ar fi un mod de-a dreptul rușinos de debut al unui mandat prezidențial. Iar Parlamentul ar trebui să se supună unui act de sinucidere colectivă.

Mai sus am oferit un singur exemplu. Dar sunt multiple situații în care pozițiile partidelor semnatare ale moțiunii sunt ireconciliabile. Nimeni nu se așteaptă ca formarea unui nou guvern și instalarea acestuia la Palatul Victoria, în locul celui care a fost dat jos, să fie o treabă ușoară. Dar tocmai de aceea pare surprinzător că „artizanul României lucrului bine făcut” s-a grăbit să pună carul înainte boilor. Și să definească coordonatele viitoarei guvernări, eliminând toate celelalte scenarii posibile, punând clasa politică aproape în fața faptului împlinit, fără ca în prealabil să fi organizat consultări. Și de aceea este firesc să mă întreb dacă nu care cumva, după preludiu, actul de dragoste în sine va fi ratat.

Comentarii

comentarii