Evenimentul de lansare oficială a noului program de studii „Științe aplicate în criminalistică” va avea loc marți, 26 septembrie 2023, începând de la ora 9.30, la sediul Universității de Vest din Timișoara, în Amfiteatrul A01.
La eveniment va participa rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, universitari și cercetători, reprezentanți ai instituțiilor partenere, studenți, cadre didactice și invitați. Din partea Ministerului Afacerilor Interne va participa la eveniment domnul Bogdan Despescu, chestor general de poliție.
Acest program de studii de licență, unic în Romania, a fost conceput prin colaborarea dintre specialiștii din domeniul Matematică și Științele naturii de la Universitatea de Vest din Timişoara, alături de specialiști din domeniul cercetării criminalistice din cadrul Asociației Criminaliștilor din Romania, INEC (Ministerul Justiției), specialiști din Ministerul de Interne și de la Institutul Național de Cercetare INSEMEX – Petroșani (Ministerul Cercetării).
Primul proces de admitere pentru acest nou program de studii de licență, organizat în cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie a UVT, a avut loc în sesiunea de toamnă, desfășurată în perioada 17 august – 5 septembrie, când au fost scoase la concurs 25 de locuri finanțate de la bugetul de stat și 25 de locuri cu taxă.
Rezultatul procesului de admitere a fost un real succes, toate locurile fiind ocupate cu absolvenți de la licee prestigioase din toate regiunile țării.